Scandal între academicienii bulgari pe proteste: Funcții în guvern și donații

Oameni de ştiinţă din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe /BAN/ au reacţionat dur faţă de colegii lor, care în urmă cu zece zile au sprijinit printr-o scrisoare deschisă protestele antiguvernamentale şi au îndemnat la nesupunere civică. Într-o scrisoare adresată mass-media, academicienii afirmă că membrii BAN care au sprijinit manifestaţiile antiguvernamentale au folosit numele academiei pentru jocuri politice.

„Este scandalos şi ruşinos pentru noi faptul că un grup mic de foşti şi actuali angajaţi ai BAN îşi permit să-şi exprime poziţiile politice, să formuleze cereri şi acuzaţii, utilizând numele instituţiei noastre cu o istorie de 150 de ani”, se arată în documentul semnat de prof. Simeon Săinov şi cercetător principal dr. Gheorghi Raicevski, membri asociaţi ai Institutelor de Mecanică şi Chimie Fizică. Cei doi cercetători se delimitează de colegii lor care susţin protestele antiguvernamentale, pe care îi acuză de legături cu Partidul Socialist Bulgar /BSP/ şi suspectează o înţelegere trilaterală  între Partidul Socialist, preşedintele Rumen Radev şi liderul grupului de protest, prof. Lăcezar Avramov, pentru un post ministerial în eventualul guvern interimar. De asemenea, Săinov şi Raicevski întreabă dacă o donaţie făcută de BSP academiei va fi returnată partidului, aşa cum s-a pus problema în cazul altei donaţii făcută BAN de parlamentarul Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, Delian Peevski.

Ei mai întreabă dacă membrii aflaţi la conducerea academiei sprijină cerinţele politice ale colegilor lor, care solicită demisia guvernului, dacă susţinătorii poziţiei antiguvernamentale vor primi un loz câştigător pentru a avansa în carieră şi dacă cei care refuză să sprijine demersul sunt ameninţaţi cu blocarea avansării în carieră.

Hot this week

Topics

Mai mult

    General KGB-FSB, găsit mort la Moscova. S-ar fi sinucis

    Generalul-maior în retragere al FSB, Igor Laptev, a fost...

    Festivalul cehilor Banat din Eibenthal, pe Clisura Dunării

    Timp de cinci zile, Eibenthalul este gazda concertelor de...

    Trump dă vită ieftină in înainte de alegeri

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri suspendarea tarifelor...

    România pe locul 23 din 27 in UE la turiști străini. Ne „bate” și Slovacia

    România rămâne una dintre cel mai puţin vizitate ţări...

    Placido Domingo, omagiu la plecarea Ilenei Cotrubaș

    „Profund întristat de plecare dintre noi a marii soprane...

    Articole relationate

    Categorii populare