ÎNCĂ 8,2 MILIOANE EURO, FONDURI EUROPENE PENTRU REABILITAREA STRĂZILOR DIN SEVERIN

0

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a semnat cel mai mare contract pe fonduri europene, din ultimii ani, pentru proiectarea și execuția străzilor din Drobeta Turnu Severin, de peste 8,2 milioane euro.

Este una dintre cele mai remarcabile realizări, pe baza căreia, în perioada următoare, vor fi realizate ample lucrări de reabilitare a infrastructurii, pe:

✅ Bd. Vîrciorova
✅ Calea Severinului
✅ Dudașului
✅ Vodița
✅ Făgăraș
✅ Răscoalei
✅ Banovița
✅ Iazului
✅ Villacrosse
✅ Balcani
✅ Prelungirea Carpați

Lucrările ce vor fi executate:

✅ Asfaltare străzi
✅ Realizare rețea pluvială
✅ Realizarea de accese către proprietăți
✅ Amenajare trotuare
✅ Sistem de iluminat
✅ Amenajare spații verzi

„Odată cu aceste investiții închidem practic reabilitarea tuturor străzilor importante din Drobeta Turnu Severin, un obiectiv pe care mi l-am propus pentru a crește atractivitatea orașului și calitatea vieții severinenilor. Prin proiectele depuse și finanțate în diferitele programe ale Uniunii Europene, am reușit să atragem în ultimii ani peste 40 de milioane de euro. O serie de proiecte sunt deja în pregătire pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027, pentru că finanțarea europeană rămâne pentru mine o prioritate, pentru a grăbi modernizarea și dezvoltarea Severinului”, a declarat primarul Marius Screciu.