spot_img
5.4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAnalizeMarian Oprișan vrea o strategie pe 30 de ani pentru Moldova: POLIȚIA...

Marian Oprișan vrea o strategie pe 30 de ani pentru Moldova: POLIȚIA ÎNCALCĂ LEGEA PENTRU PNL

-

- Reclama -

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, şi-a depus, marţi seara, candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea.

- Reclama -

Marian Oprişan a trecut şi pe la sediul Primăriei Focşani, unde, în cursul serii, au fost depuse candidaturile pentru funcţia de primar al municipiului Focşani şi pentru Consiliul Local Focşani. Liderul social-democrat Vrancea le-a mulţumit celor care au semnat pentru susţinerea candidaţilor PSD şi s-a declarat convins că majoritatea vrâncenilor îi susţin.

- Advertisement -

„Vreau să mulţumesc tuturor focşănenilor şi tuturor vrâncenilor care au semnat pentru susţinerea candidaturilor noastre. Eu ştiu că majoritatea vrâncenilor şi majoritatea focşănenilor ne susţin, pentru că ştiu că suntem capabili să le rezolvăm problemele, aşa cum am făcut şi până acum. (…) Noi nu suntem oameni de vorbe. Noi suntem oameni de fapte şi am demonstrat-o de a lungul timpului. Stau mărturie sutele de proiecte realizate în beneficiul vrâncenilor şi sunt convins că vrâncenii, focşănenii, ştiu să distingă între cei care muncesc, care au realizat ceva pentru judeţul Vrancea şi pentru Municipiul Focşani şi cei de la PNL-USR, care nu fac altceva decât să mintă într-un mod ordinar. (…) Au spus că elimină pensiile speciale, nu le-au eliminat, au spus că măresc pensiile oamenilor, nu le-au mărit, au spus că măresc alocaţiile copiilor, iată că nu le-au mărit. Au împrumutat 20 de miliarde de euro şi nimeni nu ştie unde sunt aceşti bani. Ba mai mult decât atât, în urma ultimului raport al Curţii de Conturi s-a demonstrat că în timpul pandemiei au furat cu nesimţire aceşti bani, cumpărând, aţi observat, o izoletă cu 17.000 de euro bucata. În plan local, (…) am cumpărat aparatul Real Time PCR pentru a testa cetăţenii judeţului Vrancea şi de patru luni de zile mint cu neruşinare că nu pot să pună în funcţiune acest aparat din cauza baronului. Baronul e prezent aici, baronul nu conduce Spitalul Judeţean Vrancea. Spitalul este condus de rudele peneliştilor”, a spus Marian Oprişan.

Întrebat fiind despre modul în care se va desfăşura viitoarea campanie electorală, având în vedere pandemia de COVID-19, Oprişan a susţinut că liberalii vrânceni încalcă legea şi a făcut apel către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea pentru a veghea la respectarea legii în timpul campaniei electorale.

- Advertisement -

„Nu am venit (la depunerea candidaturilor – n.red.) cu circul, încălcând propriile legi date de Guvern. Noi respectăm legea şi nu ne facem că o respectăm, aşa cum au făcut adversarii noştri politici de la PNL. (…) Merg cu circul pe stradă, câte 50-60 de persoane, încălcând legea, deranjând oamenii. Mai mult decât atât, fac un apel către Poliţia judeţului Vrancea, către Poliţia Municipiului Focşani, care a început să îi păzească, tratându-i mai presus de lege şi neluând măsurile de rigoare. Pentru că legea spune că ai voie să mergi pe stradă, păstrând distanţa socială, doar un grup de maxim şase persoane. În condiţiile astea, cine minte? Noi facem legea, noi o încălcăm şi restul cetăţenilor trebuie să se supună. Este inadmisibil!”, a spus Opirşan.

Referitor la candidatul pentru Primăria Municipiului Focşani, Oprişan l-a recomandat pentru un nou mandat pe actualul primar, Cristi Valentin Misăilă, ca fiind „un profesionist care are toate atributele şi toate atuurile să fie cel mai bun primar pe care l-a avut Focşaniul în istoria sa”.

„În ceea ce priveşte candidatura la Primăria Municipiului Focşani, colegul meu, Cristi Valentin Misăilă, un om educat, cu o familie de excepţie, un profesionist atât în administraţia locală, cât şi în administraţia centrală, are toate atributele şi toate atuurile să fie cel mai bun primar pe care l-a avut Focşaniul în istoria sa. Este un om energic, tânăr, un om priceput, care poate face din Focşani ceea ce focşănenii merită. Vreau să le spun vrâncenilor că suntem o echipă de profesionişti, suntem o echipă care am demonstrat prin ceea ce am făcut în tot acest interval de timp că putem să vă reprezentăm interesele, că putem să luptăm şi avem curajul să luptăm în continuare cu guvernul acestei ţări şi administraţia centrală pentru ca voi să aveţi o administraţie mai bună”, le-a transmis liderul PSD vrâncenilor.

Acesta a vorbit despre necesitatea unei strategii de dezvoltare pe următorii 30 de ani pentru Moldova.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img