Banca Națională, avertisment pentru sfârșitul anului

Înrăutăţirea situaţiei pandemice odată cu debutul sezonului rece este de aşteptat să conducă la reintroducerea unor măsuri administrative de distanţare socială relativ generalizate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, afectând cu intensitate sporită evoluţia economiei în ultimul trimestru al anului, potrivit Raportului asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României.

„Înrăutăţirea situaţiei pandemice odată cu debutul sezonului rece este de aşteptat a conduce la reintroducerea unor măsuri administrative de distanţare socială relativ generalizate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, aşteptate a se întinde pe o perioadă similară celei din prima parte a anului curent, afectând cu intensitate sporită evoluţia economiei de pe parcursul trimestrului IV. Declinul activităţii economice previzionat pentru acest trimestru, deşi semnificativ (scădere trimestrială a nivelului PIB real atât pentru România, cât şi pentru principalii săi parteneri comerciali din UE), este totuşi mai redus ca intensitate comparativ cu cel înregistrat în trimestrul II 2020, dată fiind experienţa acumulată de autorităţi în gestionarea crizei, precum şi adaptarea comportamentului agenţilor economici. Cu toate acestea, ritmurile anuale de creştere a PIB intern sunt prognozate a se menţine sub cele din scenariul de bază până la finele anului viitor, un impuls semnificativ provenind din partea evoluţiei nefavorabile a cererii externe adresate produselor româneşti, precum şi a unei probabile generalizări a comportamentului reticent de consum din partea gospodăriilor populaţiei şi, respectiv, de investiţii din partea companiilor”, se spune în Raport.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Omul Nou, subspecia trepanaților de rit nou

    de Adriana Stoicescu, judecător Citind ultimele emanatii ale trepanatilor de...

    General KGB-FSB, găsit mort la Moscova. S-ar fi sinucis

    Generalul-maior în retragere al FSB, Igor Laptev, a fost...

    Festivalul cehilor Banat din Eibenthal, pe Clisura Dunării

    Timp de cinci zile, Eibenthalul este gazda concertelor de...

    Trump dă vită ieftină in înainte de alegeri

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri suspendarea tarifelor...

    Articole relationate

    Categorii populare