Ce a scris Putin în mesajul de condoleanțe către mama lui Boris Nemțov

Președintele Vladimir Putin a declarat sâmbătă, a doua zi după asasinarea opozantului Boris Nemțov, că „se va face totul pentru ca aceia care au plănuit asasinatul și executanții acestei crime lașe și cinice să primească pedeapsa pe care o merită”, relatează AFP, transmite Agerpres.
„Boris Nemțov și-a lăsat amprenta în istoria Rusiei, în viața politică și în cea a societății. El și-a exprimat mereu deschis și cinstit pozițiile”, a afirmat președintele rus într-un mesaj de condoleanțe către Dina Eidman, mama lui Boris Nemțov. „Împărtășesc sincer durerea care v-a lovit”, a adăugat Putin.

Președintele rus a reacționat imediat după anunțarea asasinării lui Boris Nemțov, vineri, cu puțin timp înainte de miezul nopții. „Putin a declarat că acest asasinat brutal are caracteristicile unei crime comandate și este o provocare”, a declarat atunci purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.

Premierul rus Dmitri Medvedev a trimis și el condoleanțe familiei lui Boris Nemțov, opozant virulent al Kremlinului, declarându-se „bulversat de această crimă brutală și cinică”.

„Este o mare pierdere pentru societatea noastră, ale cărei libertăți și valori le-a apărat”, a adăugat Medvedev, subliniind că Nemțov era „un om cu principii și o puternică personalitate”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    CIA se bazează pe inteligența artificială

    Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) consideră că...

    Zelenski acuză că Parlamentul vrea să creeze haos

    Vladimir Zelenski a cerut „neutralizarea” forțelor politice care ar...

    Articole relationate

    Categorii populare