Judecătoria Brașov a decis eliberarea unuia dintre cei doi secui condamnați pentru terorism

Judecătoria Braşov a decis, miercuri, în primă instanţă, eliberarea condiţionată a lui Zoltán Szőcs, unul dintre cei doi secui condamnaţi cu acuzaţia de terorism. Minuta sentinţei a fost publicată pe portalul instanţelor de judecată din România, transmite agenția maghiara de stiri MTI.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de
trei zile de la data publicării. La începutul lunii iulie, aceeaşi
instanţă a respins cererea de eliberare condiţionată a lui István
Beke, celălalt secui condamnat cu acuzaţia de terorism,
considerând-o ca fiind nefondată. Apelul urmează să fie judecat de
Tribunalul Judeţului Braşov. În luna iunie, judecătorii au respins
definitiv cererea de eliberare a celor doi.

La data de 4 iulie 2018, István Beke şi Zoltán Szőcs au fost
condamnaţi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
României, la câte cinci ani de închisoare cu executare, cu acuzaţia
de terorism şi de instigare la terorism. Condamnarea preşedintelui
organizaţiei municipale Târgu Secuiesc a Mişcării de Tineret 64 de
Comitate (HVIM) şi a liderului organizaţiei transilvănene a HVIM a
provocat indignare în rândurile maghiarilor din Transilvania,
întrucât în calitate de primă instanţă, Curtea de Apel din
Bucureşti a constatat că mare parte din rechizitoriul redactat de
către parchet este nefondată, astfel că le-a aplicat acestora doar
11, respectiv 10 luni de închisoare – perioade pe care cei doi
le-au petrecut, deja, în arest preventiv.

István Beke şi Zoltán Szőcs au fost prezentaţi instanţei după
ce DIICOT a concluzionat, în baza convorbirilor interceptate
purtate de aceştia şi a unor petarde descoperite în locuinţa celui
dintâi, că ar fi plănuit să detoneze o bombă artizanală la parada
militară care a avut loc în piaţa centrală din Târgu Secuiesc, de 1
decembrie 2015, de ziua naţională. Încă din prima clipă, opinia
publică maghiară din Transilvania a considerat că împotriva
tinerilor secui are loc un proces înscenat. După arestarea lor au
avut loc proteste la Târgu Secuiesc, care au durat săptămâni
întregi. În urma condamnării lor definitive, aceştia au apelat de
mai multe ori la căi extraordinare de atac, însă toate cererile lor
au fost respinse de către instanţele din România

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare