Un român din Bihor a arborat drapelul Ungariei

Un cititor al BIHOREANULUI a semnalat recent că la o gospodărie din Vadu Crişului, la numărul 524 A, pe şoseaua principală spre Şuncuiuş, este arborat la înălţime – şi încă de ceva vreme – drapelul naţional al Ungariei, cu tot cu stemă. Ba mai mult, și pe stâlpul de electricitate din faţa casei locatarul casei a pictat tricolorul, dar, din nou, nu al României, ci al Ungariei.

„Mă zgârie pe ochi”, s-a plâns reclamantul. Sensibilităţile acestuia nu sunt, însă, singura problemă, ci faptul că legea din România interzice arborarea altor drapele decât cel al ţării, cu excepția unor vizite cu caracter oficial de stat ori al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale. Bihorel a fost curios ce crede primarul Dorel Cosma despre „atracţia” de pe raza comunei sale şi a aflat de la acesta că proprietarul casei este… român get-beget, doar că are anumite „fixuri”, mai scrie sursa citat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    The Atlantic: De ce Trump pierde războiul comercial cu Canada

    Negocierile dintre SUA și Canada au eșuat oficial. Urmează...

    Drona cu explozibili de pe plaja Tuzla era ucraineană

    Ministerul Apărării Naționale a anunțat că o echipă de...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Omul Nou, subspecia trepanaților de rit nou

    de Adriana Stoicescu, judecător Citind ultimele emanatii ale trepanatilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare