Deșeuri toxice din România descoperite în Malaezia

Un număr de 110 containere umplute cu praf de cuptor cu arc electric (EAFD), un produs toxic, provenite din România au fost descoperite abandonate la portul Tanjung Pelepas din Malaezia luna trecută, a anunţat duminică agenţia naţională de presă Bernama conform Agerpres.

Ministrul Mediului şi Apelor din Malaezia, Datuk Tuan Ibrahim Tuan Man, a precizat că un transport de deşeuri cu o greutate de 1.864 de tone a fost raportat de portul Tanjung Pelepas în data de 3 iunie şi confirmat de Departamentul Mediului drept deşeuri în data de 15 iunie. Oficialul a precizat că în acte transportul era descris drept zinc concentrat.

„Departamentul Mediului nu a acordat permisiunea şi nici nu a primit o înştiinţare din partea exportatorului de deşeuri privind tranzitul în Malaezia” a declarat Datuk Tuan Ibrahim Tuan Man. Acesta a adăugat că praful de cuptor cu arc electric este catalogat drept deşeu toxic potrivit Convenţiei de la Basel.

Departamentul Mediului din Malaezia a contactat autorităţile române pentru a aranja repatrierea celor 110 de containere şi Interpolul pentru a efectua investigaţii ulterioare.

În ultimii ani, Malaezia a devenit principala destinaţie a lumii pentru deşeurile din plastic după ce China a interzis importurile de deşeuri. Autorităţile de la Kuala Lumpur au demarat negocieri cu ţările de unde provin deşeurile pentru a prelua înapoi sute de containere de deşeuri din plastic care au intrat ilegal în ţară. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare