CEDO amendează Ungaria că nu a acceptat schimbarea de gen a unui iranian

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis joi că Ungaria a încălcat drepturile unui bărbat transgender iranian prin faptul că a refuzat schimbarea numelui şi genului înregistrate oficial, informează dpa conform Agerpres.

CEDO a notat că bărbatul respectiv fusese născut femeie în Iran în anul 1987, dar a afirmat că s-a identificat drept bărbat de la o vârstă timpurie.

El a primit azil în Ungaria în anul 2015 întrucât a fost persecutat în Iran din cauza identităţii sale de gen.

Totuşi, atunci când a solicitat în anul următor schimbarea numelui şi genului oficiale, autorităţile i-au comunicat că nu există nicio procedură pentru a face acest lucru în cazul refugiaţilor.

În iunie 2018, Curtea Constituţională a Ungariei a confirmat că nu există niciun temei juridic pentru recunoaşterea schimbării numelui sau a genului pentru cetăţenii străini rezidenţi legal.

Situaţia a fost neconstituţională şi în aceste condiţii s-a solicitat parlamentului să găsească o soluţie până la finalul lui 2018, dar potrivit CEDO aleşii ungari nu au dat curs până acum acestei cereri.

CEDO a explicat că, prin faptul că nu i-a oferit bărbatului acces la procedura juridică de recunoaştere a genului, Ungaria a încălcat fără niciun motiv dreptul lui la respectarea vieţii private.

Conform hotărârii CEDO, autorităţile ungare vor trebui să-i plătească bărbatului daune în valoare de 6.500 de euro. Decizia nu poate contestată în apel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare