Naționaliștii arbitrează formarea noului guvern croat

Uniunea Democrată Croată (HDZ), partid de centru-dreapta din Croaţia, a obţinut cele mai multe mandate în cadrul alegerilor legislative de duminică, potrivit unui sondaj Ipsos pentru televiziunea de stat la ieşirea de la urne, informează Reuters şi AFP conform Agerpres.

Potrivit acestui sondaj, HDZ a obţinut 61 de locuri din totalul de 151 ale parlamentului de la Zagreb, devansând coaliţia „Restart”, formată din principala formaţiune a opoziţiei, Partidul Social-Democrat (SDP), condus de Davor Bernardic, şi aliaţii acesteia, care a obţinut 44 de locuri.

În urma acestor rezultate, HDZ, al premierului Andrej Plenkovic, pare bine plasat pentru a forma un guvern de coaliţie, comentează AFP.

„Mişcarea patriotică” a lui Miroslav Skoro, cunoscut cântăreţ şi populist, a obţinut 16 locuri – potrivit aceluiaţi sondaj – şi ar putea să se afle în poziţia de arbitru, conform AFP. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare