Avocat: Dorin şi Alin Cocoş au recunoscut faptele din dosarul „Bica 2”

Omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin Cocoş, şi-au recunoscut faptele pentru care au fost trimişi în judecată în cel de-al doilea dosar al fostei şefe a DIICOT Alina Bica, a declarat vineri, la ieşirea din sala de judecată de la ICCJ, unul dintre avocaţii acestora, transmite Mediafax.
Avocatul a spus că, în faţa instanţei, Dorin şi Alin Cocoş au recunoscut, „se pare”, că au făcut faptele de care îi acuză procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Apărătorul nu a dorit să ofere alte amănunte legat de declaraţiile date de cei doi în faţa instanţei care analizează legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive menţinute în cazul inculpaţilor din dosarul „Bica 2” la trimiterea cauzei în judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie, vineri, măsurile preventive dispuse de procurori în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale acordate lui Gheorghe Stelian, pentru un teren supraevaluat.
Instanţa va stabili dacă vor fi menţinute măsura arestului preventiv pentru Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş şi Ionuţ Mihăilescu, măsura controlului judiciar pentru Adriean Videanu şi măsura sechestrului asigurător dispus asupra terenului în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi situat în Snagov, judeţul Ilfov.
Fostul şef al DIICOT Alina Bica este judecată în al doilea dosar pentru că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Videanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare