spot_img
6.5 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăEconomieMutarea lui Viktor Orban în România

Mutarea lui Viktor Orban în România

-

Compania energetică controlată de statul ungar MVM Zrt. analizează mai multe achiziţii în statele din Balcani şi în domeniul energiilor regenerabile, înaintea unei posibile oferte publice iniţiale, a declarat luni directorul general Gyorgy Kobor într-un interviu acordat Bloomberg, transmite Agerpres.

- Reclama -

Această companie, care deţine active variind de la energie nucleară la depozite de gaze naturale, vrea să ajute Guvernul condus de Viktor Orban să îşi pună la punct legături energetice de la Marea Adriatică şi până la Marea Neagră. Printre noile proiecte susţinute de Budapesta se numără gazoductul TurkStream şi parteneriate cu Serbia şi Cehia.

- Advertisement -

„Am atins o limită de mărime în Ungaria şi de aceea ţintim spre o prezenţă regională”, a declarat Gyorgy Kobor.

Echipa managerială de la MVM vrea să fie gata pentru o listare la bursă în 2022, atunci când ar putea deveni a doua mare companie din Ungaria, în funcţie de cifra de afaceri, după grupul petrolier Mol Nyrt. Printre achiziţiile făcute în Ungaria de MVM se numără preluarea unor unităţi ale grupului german E.ON SE şi o termocentrală pe cărbune neprofitabilă deţinută de Lorinc Meszaros, prietenul din copilărie al premierului ungar Viktor Orban.

- Advertisement -

În interviul acordat Bloomberg, directorul MVM a spus că Serbia este o poartă important de intrare spre pieţele din Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Bulgaria. Pe lângă ţările din Balcanii de Vest, România şi Cehia se numără printre ţările cu posibile ţinte de preluare pentru MVM.

Gyorgy Kobor nu a dorit să comenteze informaţiile potrivit cărora MVM se numără printre firmele care au făcut oferte pentru activele din România are grupului ceh CEZ. În schimb, Kobor a spus că proiectele de gaze ale României din Marea Neagră ar putea fi o modalitate pentru MVM să diversifice sursele de aprovizionare cu energie ale Ungariei. Compania a semnat un contract pe termen lung pentru trei miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an şi aşteaptă debutul producţiei de gaze în Marea Neagră.

În 2019 veniturile MVM au crescut cu 5% până la 1.800 miliarde forinţi (5,7 miliarde de dolari) iar profitul net s-a dublat până la 54,2 miliarde de forinţi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img