Șeful Consiliului Concurenței: Mi-e frică că Guvernul va fi tentat să vadă 5G-ul ca o vacă de muls

Situaţia economică e dificilă, dar dificilă a fost întotdeauna şi mi-e frică de faptul că Guvernul va fi tentat să vadă 5G-ul ca o vacă de muls, a declarat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe de specialitate, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Situaţia economică e dificilă, dar dificilă a fost întotdeauna. Nu am trăit în România perioade în care să spunem „Vai, ce bine ne merge şi câţi bani avem!”. Niciodată nu-ţi dai seama: când îţi merge bine nu spui că îţi merge bine. Ţin minte că ne văitam de bani şi în anii precedenţi. Cu siguranţă ne vom văita şi în viitor. Mi-e frică de faptul că Guvernul va fi tentat să vadă 5G-ul ca o vacă de muls, ceea ce, ca să fim sinceri, îşi propunea şi Guvernul de anul trecut. Eu sper să rezistăm acestei tentaţii, pentru că scopul principal nu e să aducem mulţi bani, ci să avem servicii bune care să fie la un preţ acceptabil pentru consumatori tocmai pentru a sprijini dezvoltarea aplicaţiilor, pentru a folosi cât mai mult în economia noastră noua tehnologie. Eu văd aici o tensiune între obiectivul de a avea venituri cât mai mari la buget şi obiectivul de a folosi 5G pentru a dezvolta economia, pe ansamblu”, a spus Chiriţoiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Farsorii ruși au tradus-o pe Merkel

    Farsorii ruși Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov)...

    Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Face miliarde de euro din război

    Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei,...

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, ajuns la...

    Agricultorii români plătesc cel mai mare cost la motorină din lume

    Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri...

    TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW și pentru bateriile de stocare cum e in Germania?

    Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) solicită...

    Articole relationate

    Categorii populare