Ungaria se va conecta la TurkStream în Serbia

Consiliul de supervizare al companiei FGSZ, transportatorul maghiar de gaze, a aprobat vineri un plan de investiţii privind construcţia unui gazoduct până în Serbia cu o capacitate de şase miliarde metri cubi pe an, informează Itar Tass conform Agerpres.

Potrivit documentelor adoptate de FGSZ, capacitatea planificată a viitoarei conducte trebuie atinsă la graniţa cu Serbia până în luna octombrie 2021.

Grupul energetic ungar MOL, care controlează FGSZ, a anunţat şi el sâmbătă că a decis să se va alăture proiectului gazoductului TurkStream, care face legătura între Rusia şi Turcia via Marea Neagră. MOL a precizat că Autoritatea de reglementare din Ungaria a aprobat un plan de dezvoltare pe zece ani care include construcţia unui nou interconector de gaze la graniţa cu Serbia, cu o capacitate de 6 miliarde de metri cubi anual.

Anterior, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto a declarat că Ungaria a semnat un acord comercial cu privire la achiziţionarea unei cantităţi de 4,2 miliarde metri cubi de gaze naturale de la grupul rus Gazprom în perioada octombrie 2020-octombrie 2021. Szijjarto a mai spus că Budapesta este interesată „în oportunitatea de a cumpăra gaze naturale ruseşti via TurkStream şi Bulgaria, începând de la finele anului următor”.

Conducta TurkStream face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.

TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră, prin intermediul a două linii. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, care va trece prin Bulgaria via Europa Centrală, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare