Orban supărat pe judecătorii care au respins reorganizarea Ministerului Finanțelor

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, după ce Curtea de Apel Bucureşti a suspendat hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, că îi îndeamnă pe magistraţi „să judece cu mai multă atenţie”, transmite Agerpres.

„Este vorba despre o suspendare care este decisă până la judecarea de fond. Sigur că nu pot să nu îmi pun întrebări ce treabă există în această procedură. Eu cred că managementul unui minister trebuie să îşi organizeze ministerul aşa cum consideră necesar. Nu suntem la primele astfel de decizii şi aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenţie, pentru că în elaborarea hotărârilor de guvern de organizare şi funcţionare ale ministerelor, ale autorităţilor administraţiei centrale, conducătorii acestor instituţii au posibilitatea legală de a-şi organiza activitatea în departamente, direcţii generale, aşa cum consideră ei că este bine. Dacă în felul ăsta se suspendă hotărâri de guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma în administraţie va fi întârziată, pentru că cine ştie când se va ajunge la judecarea pe fond, iar suspendarea unui act normativ, mă rog a prevederilor legate de Direcţia Juridică, nu mi se pare corectă”, a afirmat Orban.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au suspendat, miercuri, hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, prin care era desfiinţată Direcţia Generală Juridică, care era înlocuită cu două noi structuri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    AnimaWings, noul BlueAir? AnimaWings a cerut intrarea in insolvență

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Articole relationate

    Categorii populare