”Sunteţi naşul programului naţional de cumetrie pe bani publici. Ospătari, coafeze, buticari, patroni de pompe funebre, toţi cei care au şcoala vieţii, aceştia sunt oamenii pe care i-aţi promovat dumneavoastră”

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat marţi că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este „naşul programului naţional de cumetrie pe bani publici” şi i-a cerut acestuia să îl demită pe directorul Unifarm.

„Domnule ministru, din păcate, sunteţi naşul programului naţional de cumetrie pe bani publici. Ospătari, coafeze, buticari, patroni de pompe funebre, toţi cei care au şcoala vieţii, aceştia sunt oamenii pe care i-aţi promovat dumneavoastră, presat sau nepresat, în conducerea unităţilor spitaliceşti. Suprem este cumătrul dumneavoastră de la Antibiotice Iaşi. (…) Dacă asta este România normală pe care o propuneţi dumneavoastră, cei de la PNL, în care toată lumea trebuie să respecte reguli, mai puţin cohorta de politruci PNL, atunci, domnule ministru, trebuie să plecaţi urgent acasă, chiar mâine, dacă nu se poate astăzi, după votul pe moţiunea simplă. Lăsaţi achiziţiile frauduloase şi poate aşa veţi avea bani pentru a dubla alocaţiile şi a majora pensiile”, a spus Simonis în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple pe Sănătate conform Agerpres.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare