Încep acțiunea controlul la terase și retaileri ARAFAT: Îmi pare rău să o zic, dar or să înceapă controale foarte serioase

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat anunță că la nivelul ministerului s-au dispus controale „foarte serioase” cu privire la modul în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-Cov-2, decizia fiind luată în contextul în care se constată în mod constant o creștere a numărului de cazuri noi de infectare, transmite Profit.ro.

„Îmi pare rău să o zic, dar or să înceapă controale foarte serioase. Știu că s-a dispus la nivelul Ministerului, pe linia ordinii publice, să se intensifice controalele la modul serios la terase, la retaileri care trebuie să aibă triaj la intrare, dacă-l fac sau nu. Deci vor începe și vor începe în această perioadă astfel de controale pentru că nu mai merge, trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă”, a declarat Raed Arafat, într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24, potrivit News.ro. El a precizat că inclusiv în ceea ce privește transportul în comun vor avea loc controale, după ce s-a constatat că sunt persoane care urcă fără mască sau își lasă masca sub bărbie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare