”Catastrofa” Virgil Popescu, ministrul fără strategie: De ce România plăteşte cel mai mare preţ la energia electrică din Europa şi cel mai mare preţ la gazele naturale, mai mare chiar şi ca Bulgaria, „care nu produce niciun metru cub”

România are nevoie de o strategie energetică şi de un plan concret de restructurare-relansare a economiei, a declarat, luni, deputatul PSD Iulian Iancu, în plen, la „Ora Guvernului”.

„Noi am reuşit să facem un împrumut de 26 miliarde de euro în acest an faţă de 19 miliarde împrumutaţi în cei trei ani anteriori. (…) Ne trebuie o strategie energetică – nu avem. Ne trebuie planul naţional integrat energie – schimbare climatică, aprobat de UE – nu îl avem. Avem 63 de pagini într-un draft al strategiei, 123 de pagini de observaţii de la Ministerul Mediului. Ne trebuie un plan concret de restructurare-relansare a economiei româneşti”, a susţinut Iancu, la dezbaterea „Măsurile economice post-COVID şi perspective de însănătoşire a economiei româneşti”, la care a fost invitat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

El i-a reproşat lui Popescu că a dorit, în 2019, împreună cu PNL şi USR, eliminarea Ordonanţei 144 „ca fiind o catastrofă, o nenorocire pentru economia românească”.

Iancu l-a întrebat de ministrul Popescu de ce România plăteşte cel mai mare preţ la energia electrică din Europa şi cel mai mare preţ la gazele naturale, mai mare chiar şi ca Bulgaria, „care nu produce niciun metru cub”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea de 1 miliard de dolari din Ucraina care inșeală Occidentul

    Elveția înregistrează o creștere a cazurilor de fraudă despre...

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    Articole relationate

    Categorii populare