2 milioane dolari despăgubiri pentru un american care a stat nevinovat 43 de ani în închisoare, dintre care 4 în Culoarul Morții

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a semnat miercuri o lege care va permite achitarea a 2 milioane de dolari ca despăgubiri lui Clifford Williams, un deţinut afro-american, achitat în 2019 după ce a stat 43 de ani într-o închisoare din Florida, dintre care 4 în culoarul morţii, relatează EFE conform Agerpres.

Williams, 76 de ani, şi nepotul său Hubert ‘Nathan’ Myers, 61 de ani, au fost acuzaţi de uciderea unei femei în 1976, însă condamnările lor au fost anulate de un judecător al oraşului Jacksonville (nord-estul Floridei).

Ambii au fost achitaţi şi puşi în libertate anul trecut după ce Procuratura a recunoscut că a fost comisă o greşeală şi că cei doi nu sunt vinovaţi de asasinarea lui Jeanette Williams, care a fost ucisă în 1976 când dormea împreună cu iubita ei, Nina Marshall, care a supravieţuit împuşcăturilor şi a putut să fugă.

Ulterior, Marshall i-a identificat pe cei doi bărbaţi ca autori materiali ai asasinatului, însă unchiul şi nepotul au susţinut întotdeauna că se aflau la o zi de naştere într-o clădire din apropiere când a avut loc asasinatul, un alibi care a fost susţinut de cei prezenţi la petrecere.

Un juriu i-a condamnat însă, în pofida acestei evidenţe ce contrazicea rapoartele poliţiei.

Potrivit organizaţiei Innocence Project, Nina Marshall a declarat anchetatorilor că s-ar putea să-i fi identificat greşit pe cei doi, deoarece se afla sub influenţa drogurilor.

Myers, atunci în vârstă de 18 ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în timp ce Williams a primit pedeapsa cu moartea, care a fost însă revizuită ca urmare a lipsei de consistenţă a rapoartelor poliţiei.

În timpul investigării asasinatului nu a fost găsită nicio dovadă care să asocieze fizic împuşcăturile cu cei doi bărbaţi, însă mărturia Ninei Marshall a fost suficientă pentru a-i găsi vinovaţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare