Curtea Europeană de Justiție: Nu puteți ucide un lup care ajunge într-o zonă locuită de oameni

Dacă un lup, specie protejată, se îndepărtează de habitatul său natural şi ajunge într-o zonă locuită de oameni, el continuă să fie protejat de legislaţia UE, a decis joi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, informează AFP conform Agerpres.

CJUE a fost sesizată după ce, în anul 2016, personalul unei asociaţii de protecţie a animalelor, însoţit de un medic veterinar, a efectuat capturarea şi transportul, fără autorizaţie prealabilă, al unui lup care frecventa gospodăria unui localnic dintr-un sat românesc situat între două mari situri protejate în temeiul Directivei habitate. Transportul lupului capturat către o rezervaţie naturală nu s-a petrecut însă conform aşteptărilor şi acesta a reuşit să fugă în pădurea învecinată. A fost formulată o plângere penală pentru infracţiuni legate de capturarea şi de transportul unui lup în condiţii necorespunzătoare. În cadrul acestei proceduri penale, instanţa ridică problema dacă dispoziţiile de protecţie ale Directivei habitate sunt aplicabile capturării lupilor sălbatici la periferia unei aglomerări sau pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale.

„Curtea a confirmat că acest sistem de protecţie riguroasă prevăzut pentru speciile care sunt enumerate la litera (a) din anexa IV la directiva menţionată, precum lupul, este aplicabil şi specimenelor care părăsesc habitatul lor natural şi se regăsesc în zone de aşezări omeneşti”, a informat CJUE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare