Aladin Georgescu: ”Au început lucrările pe drumul Cerneți – Husnicioara – Peri”

0

Unul dintre marile proiecte coordonate de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, în ultimii ani și care a presupus o muncă susținută în toată această perioadă, fiind o investiție complexă, are deja primele rezultate concrete! S-au asfaltat primii kilometri pe DJ 607A, Centura Severin – Cerneți – Valea Copcii – Dedovița – Marmanu-Husnicioara – Peri – Prunișor (DN 6).


”În continuare, lucrările se vor aborda pe două tronsoane. Pe de o parte, de la intersecția cu drumul care duce la Marmanu și până la intersecția cu DN 6, la Prunișor, iar pe de altă parte, pe varianta ocolitoare drumului surpat în urmă cu patru ani, Valea Copcii – Cerneți – Centura municipiului Drobeta Turnu Severin

Se lucrează în continuare la terasament, podețe și se toarnă asfalt, proiectul derulându-se pe o distanță de 28 km. Este o investiție foarte importantă a Consiliului Județean, mai ales că drumul face legătura între satele din comunele Husnicioara, Șimian și Prunișor cu municipiul Drobeta Turnu Severin, pe de o parte și cu Drumul European 70, cel mai important drum național (DN6), din vestul țării, pe de altă parte!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, prezent miercuri, la fața locului.