Lărgirea Soșelei Fabrica de Glucoză se încheie în iunie. Legătura cu autostrada spre Ploiești

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că lucrările de lărgire a Şoselei Fabrica de Glucoză urmează să se încheie în cursul lunii iunie.

„Tronsonul cuprins între Şoseaua Petricani şi Şoseaua Barbu Văcărescu este executat în proporţie de 98% şi urmează să fie deschis circulaţiei în maximum două săptămâni. Sistemul de iluminat public a fost pus în funcţiune, separatoarele de sensuri au fost montate, iar semaforizarea este în teste. Săptămâna viitoare vor fi realizate marcajele”, a scris Firea sâmbătă, pe contul său de Facebook.

Conform aceleiaşi surse, lucrările la tronsonul cuprins între Bulevardul Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca sunt executate în proporţie de 80%. În prezent se toarnă ultimele straturi de balast stabilizat, urmând să fie aşternute straturile de asfalt.

Primarul general precizează că lărgirea Şoselei Fabrica de Glucoză a fost primul proiect integrat de infrastructură din Bucureşti, pe lângă lărgirea carosabilului fiind modernizate şi reconfigurate toate reţelele de utilităţi din zonă. De asemenea, proiectul a fost modificat în timpul execuţiei, în funcţie de cerinţele locuitorilor din zonă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare