TRIANON 100/ Ungaria dublează subvenția pentru pastorii de peste hotare

Guvernul Ungariei va dubla subvenţia acordată pentru completarea veniturilor pastorilor de peste hotare, în două tranşe, a declarat, joi, Zoltán Balog, preot reformat, pentru agenţia ungară de presă MTI. Acesta a explicat că are o semnificaţie simbolică faptul că, tocmai acum, legat de centenarul Tratatului de la Trianon, guvernul ungar a decis să dubleze subvenţia acordată pentru completarea veniturilor pastorilor, care îşi desfăşoară activitatea în localităţi din afara Ungariei. Potrivit deciziei, sprijinul va fi majorat cu 60% în acest an, iar diferenţa rămasă, pastorii de peste hotare o vor primi începând de anul viitor.

Zoltán Balog a mai adăugat că subvenţia pentru completarea
veniturilor se alocă tuturor pastorilor, indiferent de religie,
celor care slujesc credincioşi de limbă maghiară. Subvenţia totală
pentru acest an este de 252 de milioane de forinţi (peste 731 000
euro), iar pentru anul viitor, de 420 de milioane de forinţi (1,21
milioane euro), astfel, valoarea totală a subvenţiei acordată anual
pastorilor de peste hotare este de 840 de milioane de forinţi (2,43
milioane euro).

Balog, care este şi însărcinatul prim-ministrului ungar, a
amintit importanţa rolului Bisericilor în conservarea şi
consolidarea culturii, credinţei şi a limbii materne. Pastorii sunt
cei care au reprezentat continuitatea în comunităţile maghiare din
afara graniţelor Ungariei, în cei 100 de ani care au trecut de la
momentul Trianon.

Acesta a amintit, de asemenea, că această formă de sprijin a
iniţiat-o şi lansat-o împreună cu secretarul de stat adjunct Zsolt
Semjén, în 2001, în timpul primului guvern Orbán.

Întrebat de agenţia ungară de presă MTI, Zoltán Balog a
declarat că aproximativ 3000 de pastori de peste hotare primesc
această contribuţie la venit, iar aceştia servesc viaţa spirituală
a credincioşilor în peste 3000 de localităţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare