de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Sică, cheful și demascarea Reacțiunii
La masa aceea erau 6-7 oameni, nu erau foarte mulți. Se va afla foarte repede cine a făcut fotografia.
Știam din propriile surse de informații că în PNL e deranj mare din cauza scandalului. Că premierul nu a închis un ochi în noaptea de vineri spre sîmbătă și a trezit din somn cu telefoane jumătate din PNL.
Nu e anormal ca un personaj de talia lui Orban să vrea să identifice făptașul. În funcție de persoana acestuia, premierul poate decripta potențialele dedesubturi: a fost eroare umană sau comandă, ce s-a urmărit șamd.
Unul dintre ei a denunțat ilegalitățile comise acolo.
Sunt două variante.
”Răspuns ferm și rapid”.
Și cum ar suna știrea în presa întregului mapamond – că povestea chefului chiar a ajuns peste tot – după un asemenea gest?
Ar transmite un mesaj de tip mafiot, organizație în care ciripitorii ajung mîncare pentru pești. Ar transmite mesajul public că în politica românească trebuie să funcționeze omerta.
Privită mai de sus, din afara mecanismului politic mărunt, al șmenurilor de partid și de guvern, ancheta lui Orban nu vizează identificarea vinovatului ci, culmea, a nevinovatului.
După asemenea mizerii, 40 de inși prezenți la desfrîu vor pierde 12.000 de lei, cît au însumat cele cîteva amenzi dubios aplicate.
Va fi Ludovic Orban atît de inconștient încît să se arunce cu capul înainte și să dea un răspuns ”ferm și rapid”?
Hot this week
Topics
- #ALEGERIMOLDOVA
- #AtacuriFranta
- #AtacuriGermania
- #BarrosoGoldman Sachs
- #BarrosoGoldmanSachs
- #BlackLivesMatter
- #cannes2018
- #Centenar
- #Elysee2017
- #Euro2016
- #FreeIran
- #IerusalimIsrael
- #Mosul
- #OlimpiadaRio
- #PRESIDENTIELLE
- #protesterestrictii
- #regelemihai
- #ReginaAna
- #tragediebals
- #WhiteHouse2016
- Actualitate
- Advertorial grupul S&D din Parlamentul European
- Agricultura
- Alegeri 2019
- ALEGERI 2020
- alegeri ungaria
- Alin Colesa
- Analize
- Arad
- Armata
- Auto
- Basarabia
- Brașov
- Brexit
- campania electorală pnl satu mare
- Campanie Crin Antonescu
- Campanie Cristian Diaconescu
- campanie electorală alianță dreapta
- campanie electorală euro pnl
- Campanie electorală Locale PNL
- campanie electorală pmp
- Campanie electorală PNL Giurgiu
- campanie electorală pnl maramures
- campanie electorală pnl prahova
- campanie electorală pnl teleorman
- Campanie electorală PSD
- campanie electorală psd brasov
- campanie electorală psd bucuresti
- campanie electorală psd caras severin
- campanie electorală psd dâmbovița
- campanie electorală psd gorj
- Campanie electorală PSD Hunedoara
- campanie electorală psd mehedinti
- Campanie electorală PSD Mures
- Campanie electorală PSD-turul 1 prezidențiale
- Campanie parlamentare PNL
- Campanie parlamentare PSD
- campanie parlamentare psd suceava
- Campanie PNL Brașov Alegeri Parlamentare
- Campanie prezidențială PNL
- Caraș Severin
- Cluj
- Comert
- Comunicate
- Constanța
- Controversa Zilei de Andrei Bădin
- Cornel Folescu
- coronavirus
- Cristian Terheș
- Criza migranților
- Criza politică
- Cronavirus
- Cultură
- Dâmbovița
- Daniel Gheba
- Dezvaluiri
- Diasporă
- Dolj
- Economie
- Eugen Pîrvulescu
- Exclusiv
- Externe
- Fapt Divers
- Featured
- Financiar
- Gabriela Horga
- George Simion
- Giurgiu
- Gorj
- Hidro Prahova
- highlight
- Hunedoara
- Iași
- Interviu
- Jaro Robert Marșalic
- Justitie
- Laura Vicol
- Lifestyle
- Locale 2016
- Maramureș
Mai mult
Categorii populare

