Rusia mută în Siria și în Mediterana

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ministerelor Apărării şi de Externe să angajeze convorbiri cu Damascul pentru ca Moscova să obţină facilităţi şi acces maritim suplimentar în Siria, a informat agenţia de presă Interfax, citând un ordin prezidenţial postat vineri pe site-ul oficial al Kremlinului pentru informaţii juridice, potrivit Reuters și Agerpres.

Rusia dispune de două instalaţii militare permanente în Siria – o bază aeriană în provincia Latakia, utilizată pentru lovituri aeriene împotriva forţelor care se opun preşedintelui Bashar al-Assad, şi o instalaţie navală la Tartus, port la Marea Mediterană.

Textul oficial se referă la „propunerea guvernului Rusiei privind semnarea Protocolului nr.1 pentru transferul unor bunuri imobiliare şi zone acvatice suplimentare, adiţional la Acordul dintre Federaţia Rusă şi Republica Arabă Siria cu privire la desfăşurarea unui grup de aviaţie al Forţelor armate ruse pe teritoriul Siriei din 25 august 2015”.

„Despre extinderea bazei Hmeimim se vorbeşte de mult timp. Aceasta este necesară atât pentru sporirea securităţii bazei, supusă unor atacuri din când în când, cât şi pentru o dezvoltare mai bună a infrastructurii aeroportului militar şi a celui civil”, a declarat pentru ziarul Kommersant expertul rus Ilia Kramnik, de la Consiliul rus pentru afaceri externe, un think-tank din Moscova. El spune că baza aeriană rusă se învecinează cu aeroportul civil din Latakia şi foloseşte în prezent infrastructura acestuia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Boris Johnson salută scăderea natalității la nivel mondial

    Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a cerut guvernelor europene...

    Ruptura profundă între puterile din Golf din cauza războiului din Iran

    Războiul dintre SUA și Iran a provocat o „ruptură...

    Bolo l-a schimbat pe secretarul general de la Energie cu omul OMV

    Premierul proaspăt demis Ilie Bolojan, care preluase și funcția...

    Deutsche Welle: Nicușor a jonglat din umbră căderea lui Bolojan

    Neimplicarea președintelui de partea reformiștilor, abandonarea lui Ilie Bolojan și chiar...

    Premierul croat cere HORECA să nu majoreze prețurile

    Prim-ministrul croat, Andrej Plenković, a avertizat din nou astăzi,...

    Articole relationate

    Categorii populare