Preşedintele Kosovo nu participă la negocierile cu Serbia sub egida mediatorului special al UE

Preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, a declarat marţi că nu va participa la negocierile privind normalizarea relaţiilor cu Serbia conduse de mediatorul special al Uniunii Europene, dar a pledat în schimb pentru un rol sporit al SUA în acest dialog, transmit Reuters și Agerpres.

Kosovo şi-a autoproclamat independenţa de Serbia în 2008, la aproape un deceniu după insurgenţa armată a majorităţii etnice albaneze din această regiune, şi a acceptat un dialog mediat de UE cu Belgradul în 2013 pentru a rezolva toate problemele litigioase.

Normalizarea raporturilor dintre Serbia şi Kosovo face parte din condiţiile-cheie pe care UE le-a impus pentru a admite Kosovo în calitate de stat membru şi de Rusia, un aliat tradiţional al Serbiei, pentru a-şi ridica veto-ul asupra aderării Kosovo la Naţiunile Unite.

În martie, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, l-a numit pe diplomatul slovac Miroslav Lajcak drept mediator special pentru Kosovo.

Dar Slovacia este una din cele cinci ţări membre ale UE – alături de Cipru, Grecia, România şi Spania – care refuză să recunoască independenţa Kosovo.

„În faţa noastră, am avea doi negociatori din ţări care nu recunosc independenţa Kosovo”, a declarat Thaci jurnaliştilor la Pristina, referindu-se la Lajcak şi Borrell, fost ministru spaniol de externe.

Totodată, Thaci a declarat că s-ar alătura oricărei reuniuni organizate de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare