PSD nu exclude varianta organizării alegerilor locale și a celor parlamentare în aceeași zi

PSD nu exclude varianta organizării alegerilor locale și a celor parlamentare în aceeași zi, cumulat cu reglementarea votului la distanță. Deputatul social-democrat Valeriu Steriu declară la RFI că în acest fel riscurile sanitare pentru alegători ar fi minime, în contextul Covid-19.

Valeriu Steriu spune că alegerile locale și cele parlamentare din acest an vor putea avea loc ”în momentul în care nu va exista nici un fel de risc pentru populație. Dacă vor fi foarte bine organizate și vorbim aici nu doar de partea de protecție personală, de măști, de tot ce înseamnă mănuși și echipament, dar posibilitatea de a găsi totuși o cale de a vota și prin vot de la distanță, în momentul în care avem un astfel de sistem bine pus la punct, probat și acceptat de toate partidele, putem discuta de o posibilitate de a ne gândi, poate cum spuneau zilele trecute colegii mei, în aceeași zi atât localele, cât și alegerile generale, în așa fel încât să fie un risc minim pentru populație să se prezinte la vot”.

Deputatul PSD afirmă că ”până la urmă, într-o singură zi poți organiza, astfel încât rând pe rând oamenii să intre, să păstreze distanța, dar campania electorală presupune întâlniri cu oamenii, presupune oriunde în lume, cel puțin în ultimii 100 de ani, mâini strânse ale oamenilor. Deci fără niște obiceiuri existente în politică, e greu de crezut că poți trece peste o campanie electorală în care să-ți prezinți proiectele, în care primarii să-și arate realizările sau să vină cu propuneri și idei și soluții noi (…), deci fără o campanie electorală nu ne putem gândi la alegeri, iar o campanie electorală înseamnă sute de mii de oameni care se întâlnesc cu alte zeci de mii de oameni”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii au spart 50 miliarde dolari în Iran

    Costul real al operațiunii americane împotriva Iranului este de...

    UE a suspendat finanțarea pentru Serbia

    Uniunea Europeană a suspendat finanțarea către Serbia din cauza...

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Bolo il amenință pe Nicușor cu candidatura la prezidențiale

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că va...

    Articole relationate

    Categorii populare