Ciolacu: Iohannis a depăşit o linie roşie.Atacul preşedintelui Iohannis e unul mic şi neeuropean, lucru sancţionat şi în presa internaţională şi de către cancelarii

Liderul interimar al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat luni seara că acuzaţiile preşedintelui Klaus Iohannis potrivit cărora „PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor” reprezintă un „atac neeuropean” şi a susţinut că nu îl cunoaşte pe Viktor Orban, premierul Ungariei.

„Atacul preşedintelui Iohannis e unul mic şi neeuropean, lucru sancţionat şi în presa internaţională şi de către cancelarii. De fapt, Iohannis a depăşit o linie roşie în ceea ce priveşte atacul politic şi aici mă refer în primul rând la atacul cu Ardealul. Instituţiile statului mi-au răspuns, absolut toate, că nu există astfel de lucru, nu există dosare în acest domeniu. (…) Nu îl cunosc pe Viktor Orban, nu că nu mi-aş dori să îl cunosc pe Viktor Orban, dar nu am avut această plăcere, nu am vorbit nici măcar la telefon, nici direct, nici prin interpuşi, lucru pe care îl cunoaşte Iohannis, pentru că plecăm de la premisa că este cel mai informat om din România. Veşnicul duşman al preşedintelui e PSD, deja e o obsesie, aţi văzut de câte ori repetă la fiecare ieşire. Eu, în schimb, sunt un om de construcţie, sentimentul de ură pentru mine nu există şi cred că un lider politic nu trebuie măsurat după cât de mult îşi înjură adversarii politici”, a declarat Marcel Ciolacu, la TVR 1.

În opinia sa, preşedintele Iohannis a dorit să mascheze în acest fel ineficienţa guvernului Ludovic Orban şi că această manifestare nu este a unui preşedinte european.

Marcel Ciolacu a dat asigurări că nu are nicio înţelegere cu Klaus Iohannis şi nici cu PNL iar în legătură cu unele critici ale colegilor de partid referitoare la modul în care reacţionează la acuzaţiile preşedintelui a spus că un partid se şubrezeşte cu atacuri atât din interior, cât şi din exterior.

„Lupta politică este atât în exterior, cât în interior, mai ales că eu sunt preşedinte interimar. Ce nu înţeleg anumiţi coleg de-ai mei e că acesta este jocul pe care Iohannis şi PNL şi-l doresc. Nu poţi să şubrezeşti un partid numai din atacuri externe, îţi trebuie şi un scenariu intern şi un joc intern, astfel încât să îl şubrezeşti cât mai bine”, a afirmat Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Articole relationate

    Categorii populare