Aladin Georgescu: AZI ÎNCEP LUCRĂRILE PE DJ 607A, GRAV AFECTAT DE ALUNECĂRILE DE TEREN DIN 2016

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a anunțat că astăzi s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pe drumul județean 607A, CENTURA SEVERIN – CERNEȚI – VALEA COPCII – DEDOVIȚA – MARMANU-HUSNICIOARA – PERI – PRUNIȘOR (DN 6), grav afectat de alunecările de teren în mai 2016. 

Este o investiție care se derulează cu fonduri europene în valoare de aproximativ 5 milioane euro, prin Programul Interreg 5A România-Bulgaria, contribuția Consiliului Județean Mehedinți fiind de aproape 4,2 milioane euro. Lucrarea de reabilitare/modernizare se desfășoară pe o lungime de 28 kilometri.

Pe teritoriul comunei Șimian sunt aproape 9 kilometri, pe teritoriul administrativ al comunei Husnicioara sunt aproape 16 kilometri, iar pe teritoriul administrativ al comunei Prunișor sunt doar 3 kilometri.

“Investiția este una mult așteptată și exclusiv, asumată de mine și Consiliul Județean Mehedinți și chiar dacă nu a fost tocmai ușor de implementat din cauza problemelor care au apărut pe parcurs, mă bucur că pot să le transmit oamenilor din satele Cerneți, Valea Copcii, Dedovița, Marmanu, Husnicioara, Peri și Prunișor că iată, astăzi încep lucrările.Mulțumesc pentru încredere locuitorilor din satele beneficiare și îi asigur că nu îi voi dezamăgi nici cu privire la calitatea lucrărilor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Investiția va fi finalizată în 2 ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare