spot_img
1.7 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăcoronavirusMerkel a cedat un pic în scandalul eurobondurilor, dar vrea negocieri despre...

Merkel a cedat un pic în scandalul eurobondurilor, dar vrea negocieri despre care spune că ar putea dura 2 sau 3 ani

-

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a indicat luni că este deschisă ideii de finanţare a relansării economice a Uniunii Europene, după criza coronavirusului, printr-un buget mai mare şi emiterea de bonduri comune prin Comisia Europeană, transmit Reuters și Agerpres.

- Reclama -

Liderii UE urmează să discute joi, într-o videoconferinţă, subiectul îndatorării comune; Reuters apreciază că este posibil un compromis privind împrumuturi garantate prin bugetul UE pe termen lung şi privind amplificarea efectului financiar.

- Advertisement -

Întrebată, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă susţine propunerile de sprijinire prin bugetul comunitar a ţărilor europene mai afectate de pandemia de COVID-19, cum ar fi Spania şi Italia, şefa guvernului de la Berlin a răspuns că există un articol în tratatul UE care permite astfel de acţiuni şi care a fost deja utilizat pentru finanţarea unui program european pentru angajări pe termen scurt.

Merkel a insistat însă că solidaritatea europeană trebuie să se manifeste în cadrul tratatelor existente. Ea a sugerat că Germania ar putea accepta amendamente la aceste tratate, dacă astfel s-ar putea accelera măsurile de relansare economică, însă a avertizat că negocierile în acest caz ar dura doi sau trei ani, iar criza actuală necesită reacţii rapide.

- Advertisement -

‘Germania va participa la reacţia de solidaritate dincolo de cele 500 de miliarde de euro deja existente’, a promis ea, referindu-se la pachetul de asistenţă convenit luna aceasta de miniştrii de finanţe europeni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img