spot_img
3.7 C
București
luni, noiembrie 25, 2024
AcasăcoronavirusPremierul francez anunță principiile unei ieşiri lente din carantină începând cu 11...

Premierul francez anunță principiile unei ieşiri lente din carantină începând cu 11 mai: TESTARE MASIVĂ ȘI IZOLAREA BOLNAVILOR

-

Premierul Edouard Philippe a prezentat duminică principiile unei ieşiri lente din carantină începând cu 11 mai, care se va baza pe testarea masivă a populaţiei şi pe izolarea bolnavilor, informează AFP și Agerpres.

- Reclama -

Francezii nu vor reveni „imediat şi, probabil, nu foarte curând la viaţa de dinaintea” crizei COVID-19, a avertizat şeful guvernului francez în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost prezent şi ministrul sănătăţii, Olivier Véran.

- Advertisement -

Ca urmare a solicitării preşedintelui Emmanuel Macron de a prezenta un plan de ieşire din carantină până la sfârşitul lunii aprilie, premierul a schiţat liniile acestuia fără a intra în detalii, în condiţiile în care neîncrederea populaţiei este în creştere iar criticile din partea opoziţiei se înmulţesc.

Edouard Philippe a insistat asupra a „trei elemente esenţiale” pentru începerea ridicării măsurilor restrictive.

- Advertisement -

Un prim element va fi continuarea respectării „gesturilor de barieră” precum distanţarea socială, ce va fi însoţită de generalizarea purtării măştilor în public. Purtarea măştilor va deveni probabil obligatorie în mijloacele de transport în comun.

Anticipând impunerea unei astfel de obligaţii, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat distribuirea gratuită în farmaciile din capitală a 500.000 de măşti din pânză lavabile spre sfârşitul lunii aprilie şi a peste 2 milioane în luna mai.

Un al doilea element vizează necesitatea realizării rapide de testări numeroase, a mai precizat premierul francez. Obiectivul guvernului este de a putea efectua 500.000 de teste săptămânal până la ridicarea carantinei „dacă aveţi simptome (…) sau dacă aţi fost în contact apropiat cu o persoană despre care se ştie că este bolnavă”, a precizat ministrul sănătăţii. În cazul unui rezultat pozitiv, pacienţii vor trebui izolaţi fie acasă, fie într-un loc special, ca de exemplu în hoteluri.

Prim-ministrul Edouard Philippe s-a exprimat cu prudenţă în privinţa scenariilor de după 11 mai, indicând că sunt în studiu mai multe ipoteze pentru redeschiderea şcolilor: fie diferenţiat, în funcţie de cât de afectate sunt anumite teritorii de epidemie, fie cu participarea unei jumătăţi din elevii claselor, astfel încât aceştia să se deplaseze la şcoală două săptămâni pe lună, alternativ, fie utilizarea localurilor în mod diferit, prin folosirea unor spaţii mai largi decât clasele unde au loc cursurile în mod obişnuit.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img