VIDEO/ Înfruntări violente în cartierele de romi din mai multe orașe

Un conflict între mai multe persoane a avut loc, duminică seara, pe strada Brădetului din Cartierul Mimiu de la periferia municipiului Ploieşti, în zonă intervenind mai multe echipaje de poliţie, jandarmi şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale (SAS), a informat IPJ Prahova, citat de Agerpres.

„În această seară, în jurul orei 21,30, am fost sesizaţi despre faptul că, pe strada Brădetului din Cartierul Mimiu, are loc un conflict între mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje de poliţie, echipe ale Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi, aceştia intervenind pentru aplanarea conflictului. Urmează a se stabili contextul şi persoanele implicate în acest eveniment, urmând a fi dispuse măsuri legale”, precizează informarea transmisă de către reprezentanţii IPJ Prahova.

În cazul din cartierul Rahova, poliţiştii au condus la audieri 37 de persoane implicate în conflictul de duminică seara, după ce la faţa locului au intervenit mai multe forţe de ordine care au fost nevoite să facă şi uz de armamentul din dotare.

La Săcele, în județul Brașov, mai multe persoane s-au luat la bătaie, duminică, pe o stradă din Săcele, județul Brașov. A fost nevoie de intervenția poliţiştilor pentru a calma situația.

Într-o înregistrare video publicată de Sindicatul Național al Agenților de Poliție, apoi ștearsă de pe Facebook, se vede cum mai multe persoane se iau la bătaie, o persoană intră cu o mașină în plin în altele, iar apoi mașina este distrusă și șoferul este bătut crunt, conform HotNews.ro.

În imagini se mai observă cum inițial polițiștii de la fața locului par a fi depășiți numeric de situație și se întreabă unii pe alții dacă să tragă sau nu.

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin 112 că în Săcele are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane, transmite Mediafax.

Au intervenit echipaje formate din polițiști și jandarmi, acestea reușind să aplaneze conflictul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Germania pune la cale un plan economic împotriva Americii

    Guvernul german analizează vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare americane și...

    Trump vrea petrol iranian ca parte a acordului cu Teheranul

    Statele Unite doresc acces la petrolul iranian ca parte...

    Șeful liberal al CJ Cluj: PNL e condus de perverși și incompetenți

    Vreau să fie clar! Am susținut, deschis și fără...

    În timp ce România omoară turismul, Ungaria îl finanțează și îl dezvoltă: 14% din PIB

    Turismul din Ungaria şi-a menţinut şi-a menţinut dinamica pozitivă...

    Articole relationate

    Categorii populare