Revista Nature Medicine: Infectații cu COVID-19 pot fi contagioși cu 3 zile înainte de apariția primelor simptome

Pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19 pot expulza sau elimina prin excreţii coronavirusul infecţios cu două sau trei zile înainte de apariţia primelor simptome, potrivit unui studiu publicat miercuri de revista ştiinţifică Nature Medicine, relatează EFE conform Agerpres.

În prezent, măsurile de control şi de răspândire a infecţiei se bazează pe timpul scurs între cazuri într-un lanţ de transmisie (interval în serie) şi perioada de incubaţie (perioada de timp dintre infectare şi apariţia simptomelor la un pacient).

Dacă intervalul în serie este mai mic decât perioada de incubaţie, acest lucru arată că transmiterea poate să fi intervenit înainte de dezvoltarea simptomelor, prin urmare măsurile de control care sunt aplicate acum ar putea să nu fie cele corecte.

Pentru îmbunătăţirea lor şi a evita răspândirea infecţiei, Eric Lau, cercetător la Universitatea din Hong Kong, şi colegii lui au studiat intervalurile de timp ale propagării virusului la 94 de pacienţi cu COVID-19 internaţi la Spitalul Popular din Guangzhou, China.

Cercetătorii au recoltat probe bucale de la aceşti pacienţi din momentul în care au apărut simptomele şi după 32 de zile şi au descoperit că pacienţii aveau o mai mare încărcătură virală la debutul simptomelor.

Într-un studiu paralel bazat pe date publice disponibile, cercetătorii au analizat caracteristicile contagierii COVID-19 la 77 cupluri de pacienţi (perechi de transmitere) cu o legătură clară epidemiologică, altfel spus cu o înaltă probabilitate de infectare a partenerului.

Pornind de la acest studiu, cercetătorii au dedus că această contagiere s-a produs cu două sau trei zile înainte de apariţia simptomelor.

Autorii avertizează, totuşi, că studiul se bazează pe memoria pacienţilor şi amintirea primelor simptome, ceea ce ar putea denatura informaţiile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare