PSD: „În timp ce Ludovic Orban ne spune că nu se vor face teste rapide pentru anticorpi pentru că nu sunt precise, Uniunea Europeană a certificat două astfel de teste, iar SUA tocmai a aprobat unul”

PSD susţine că Uniunea Europeană a certificat două teste rapide pentru anticorpi, iar SUA tocmai a aprobat unul, în timp ce premierul Ludovic Orban „ne spune că nu se vor face teste rapide pentru anticorpi pentru că nu sunt precise”.

„În timp ce Ludovic Orban ne spune că nu se vor face teste rapide pentru anticorpi pentru că nu sunt precise, Uniunea Europeană a certificat două astfel de teste, iar SUA tocmai a aprobat unul. Rând pe rând, guvernele încep să aplice, prin sondaj, testele de anticorpi pentru a determina procentul din populaţie care a fost deja infectată şi imunizată. Se pot astfel calibra corect măsurile de relaxare a restricţiilor şi de repornire a economiei. Astfel de sondaje s-au făcut sau sunt în desfăşurare în state precum SUA, Germania, Austria, Suedia, Finlanda, Estonia, Marea Britanie, Australia, India, Iordania”, se arată într-un mesaj publicat miercuri pe Facebook.

Social-democraţii mai adaugă că, în tot acest timp, „România rămâne oarbă în lupta cu COVID-19”.

„Suntem codaşi în Europa la numărul de teste aplicate, iar jumătate din capacitatea de testare a ţării nu este utilizată! De ce? Pentru că teste multe înseamnă confirmări multe! Adică un Guvern incapabil să gestioneze criza şi să controleze transmiterea virusului şi care lasă tot greul pe cetăţenii obligaţi să stea în casă”, se mai menţionează în mesaj.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare