Ungaria și Serbia, țările al căror PIB va scădea cel mai puțin în urma crizei

Anul acesta, în Uniunea Europeană, produsul intern brut al Ungariei va scădea cel mai puţin după cel maltez din cauza restricţiilor impuse de protecţia împotriva epidemiei, conform prognozei privind economia mondială pe anii 2020-2021, a cărei versiune preliminară a fost publicată de Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite agenția maghiară de știri MTI.

Potrivit prognozei FMI privind evoluţia economiei mondiale,
comunicată agenţiei ungare de presă MTI, după creşterea de 4,9% de
anul trecut, se aşteaptă ca în acest an PIB-ul Ungariei să scadă cu
3,1%, pentru 2021 însă se preconizează o nouă creştere de 4,2%.

În varianta revizuită a prognozei FMI din toamna trecută,
publicată la începutul lunii noiembrie, datele privitoare la
Ungaria preconizau încă o creştere a PIB-ului cu 3,3% pentru 2020
şi de 2,9% pentru anul 2021. Aceeaşi prognoză FMI din toamnă a
evaluat creşterea PIB-ului ungar pe anul trecut la 4,6%, cifra
finală fiind de 4,9%.

Potrivit recentei prognoze FMI, după reducerea aşteptată, cu
2,8%, a PIB-ului maltez, Ungaria este a doua ţară în care această
scădere va fi cea mai mică în Uniunea Europeană, iar în afara
Uniunii, doar Serbia va înregistra o scădere mai redusă a
performanţei economiei – 3%.

Dintre ţările vecine Ungariei, conform previziunilor FMI,
PIB-ul va scădea cu 9% în Croaţia, cu 5% în România, cu 4% în
Bulgaria, cu 8% în Slovenia, cu 6,2% în Slovacia, şi cu 7% în
Austria. În cazul Poloniei, PIB-ul va scădea cu 4,6%, iar Cehia va
înregistra o diminuare a PIB-ului cu 6,5%.

Dintre ţările mari ale Uniunii, în 2020, PIB-ul german va
scădea cu 7%, cel francez cu 7,2%, cel spaniol cu 8%, iar cel
italian cu 9,1%, potrivit previziunilor FMI.

Inflaţia în Ungaria va fi de 3,3% anul acesta, după ce în anul
trecut s-a înregistrat 3,4% – spune prognoza FMI – iar în 2021 se
preconizează o rată a inflaţiei de 3,2%. În prognoza din toamna
trecută, FMI a estimat rata inflaţiei ungare la 3,4% pentru 2020,
şi la 3,3 pentru anul 2021.

Rata şomajului va creşte, conform prognozei recente a FMI, la
5,4% anul acesta, faţă de 3,4% anul trecut, iar în 2021 se va
diminua la 4%.

Varianta detaliată a prognozei FMI privind evoluţia economiei
mondiale (World Economic Outlook, WEO) pentru anii 2020 şi 2021 va
fi publicată în cursul lunii mai.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare