Aparatură performantă pentru Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin: Urmează aparatură de ventilație

Ministerul Lucrărilor Publice anunţă că, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Spitalul Judeţean Mehedinţi a achiziţionat aparatură performantă pentru dotarea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), în vederea tratării cazurilor grave de coronavirus, transmite news.ro.

Potrivit Ministerului, săptămâna aceasta au fost livrate 24 de monitoare şi două staţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta-Turnu Severin. Aparatura va monitoriza funcţiile vitale ale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 care ajung pe secţia ATI.

”Ca urmare a unui efort de echipă realizat de specialiştii din cadrul AM POR – MLPDA, în mai puţin de o săptămână a fost modificat contractul de finanţare, iar, prin utilizarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă, a fost încheiat contractul de achiziţie. Este primul astfel de lot livrat de furnizori, din aparatura achiziţionată prin fonduri europene, cu o valoare de peste 3 (trei) milioane de lei”, a transmis Ministerul Lucrărilor Publice.

Potrivit sursei citate, în următoarea perioadă vor ajunge la Spitalul Judeţean Mehedinţi şi aparate de ventilaţie, în completare faţă de cele achiziţionate de unitatea spitalicească.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Rusia trebuia să rămână in G8

    Președintele SUA, Donald Trump, consideră că Rusia ar fi...

    Germania vrea să facă pachetul de țigări 11,40 euro

    Țigările ar putea deveni semnificativ mai scumpe în Germania,...

    Serviciile secrete americane: Netanyahu vrea să arunce in aer acordul SUA-Iran

    Serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că premierul...

    Articole relationate

    Categorii populare