Un celebru fotbalist sârb arestat pentru că a încălcat restricțiile de circulație și a băut până la 5 dimineață într-un hotel din Belgrad. Un alt fotbalist sârb de la Real Madrid pus sub acuzare

Atacantul Aleksandar Prijovic a fost arestat vineri pentru încălcarea măsurilor de restricţie a circulaţiei în Serbia din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat sâmbătă poliţia, citată de Reuters, transmite Agerpres.

Prijovic, care joacă la clubul saudit Al Ittihad, devine al doilea fotbalist sârb care încalcă regulile carantinei, după Luka Jovic, de la Real Madrid. Jovic a fost pus sub acuzare în data de 19 martie că a părăsit apartamentul său din Belgrad, deşi trebuia să stea 28 de zile în autoizolare după ce a revenit din Spania.

‘Prijovic a fost arestat împreună cu alte persoane şi toţi au fost prezentaţi procuraturii”, a precizat directorul poliţiei naţionale, Vladimir Rebic, pentru televiziunea publică, RTS.

”Ei au încălcat măsurile de restricţie după ce au consumat băuturi în holul unui hotel din Belgrad după ora limită 5 după-amiaza şi erau mai mult de cinci persoane prezente (circa 17-18, potrivit dpa). Şi hotelul este responsabil, deoarece măsurile interzis servirea mâncării şi băuturii … cu excepţia livrărilor la domiciliu”, a explicat oficialul.

Guvernul sârb a impus restricţii între 5 după-amiaza şi 5 dimineaţa în timpul săptămânii şi între 1 după-amiaza şi 5 dimineaţa de sâmbătă până luni, pentru a opri răspândirea virusului. Guvernul le-a spus cetăţenilor şi să evite ieşirile la iarbă verde, activităţile recreative în aer liber şi alte forme de adunare în public.

Serbia a întregistrat până acum 1.476 cazuri de infectare cu coronavirus şi 39 de morţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un nou scandal cu inteligența artificială: Meta a piratat o altă companiei

    Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale...

    Piața Mircea din Drobeta Turnu Severin își schimbă fața

    Comercianții din primul tronson al Pieței Mircea din Drobeta-Turnu...

    Trump întâlnire cu sponsorii: El trebuie să câștige viitoarele alegeri

    Președintele SUA Donald Trump, în timpul unei întâlniri private...

    Fostul ambasador ucrainean in SUA pus sub acuzare pentru îmbogățire ilegală

    Fostul viceprim-ministru al Ucrainei, fost ministru al Justiției și...

    Bulgaria înregistrează exporturi de energie electrică fără precedent. De ce?

    În condițiile funcționării reduse a centralelor nucleare de pe...

    Articole relationate

    Categorii populare