spot_img
3.6 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeItalia lansează un serviciu de sănătate mintală: "Suntem expuși cu toții unei...

Italia lansează un serviciu de sănătate mintală: „Suntem expuși cu toții unei traume psihice intense, atât individual, cât și colectiv”

-

Epidemia de COVID-19 îi epuizează pe italieni, care trăiesc deja din 9 martie sub măsuri dure de izolare. Gravitatea consecințelor psihologice depinde de durata crizei. Sonia Tranchina, 38 de ani, trăiește în izolare cu cei doi copii și câinele lor în apartamentul de 65 de metri pătrați din Milano de la instituirea măsurilor de limitare a extinderii epidemiei de coronavirus. „Totul a fost în ordine până ieri. Băiatul cel mic are 13 ani. Este o fire mai retrasă, dar m-a uimit când mi-a spus că vrea să iasă cu prietenii. El nu face asta niciodată. Dintr-o dată, m-am simțit copleșită”, spune ea conform Deutsche Welle.

- Reclama -

RELATAREA DEUTSCHE WELLE:

- Advertisement -

„Înainte era timid, acum e plictisit. Doarme toată ziua. Se trezește doar pentru cursurile online la care participă zilnic. Mi-e frică”, recunoaște femeia.

Tranchina, care nu poate vedea, face parte din echipa națională de showdown a Italiei – un sport similar cu tenisul de masă, inventat pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Dar nu poate să iasă pentru a practica acest sport. „Suntem închiși. Este ciudat să rămâi tot timpul în casă, mă simt și mai dezorientată când merg la supermarket și nu aud pe nimeni în jurul meu. Coronavirusul ne-a blocat viețile.”

- Advertisement -

Sonia Tranchina și unul din băieții ei

Guvernul italian a demarat săptămâna trecută un program național de sprijinire psihologică pentru oameni ca Sonia Tranchina. Lucrând cu asociații și instituții regionale, psihologi și psihoanaliști acordă ajutor de urgență gratuit celor care au nevoie de sprijin în perioada izolării. Pacienții pot vorbi la telefon sau pot contacta serviciul online.

Până și persoanele cu familii stabile și joburi sigure anticipează schimbări psihologice și societale semnificative. „Am devenit mai suspicioși. Distanțarea fizică va rămâne luni de zile, dacă nu ani”, spune Giovanni Cerana, un profesor de 44 de ani, care are doi copii. „Sistemul social riscă să se prăbușească, dar în aceeași situație este și rețeaua familială. Părinții mei sunt în vârstă și o să mă întreb luni bune dacă să-i las pe copiii mei să-i viziteze sau nu. Bunicii sunt un pilon al societății italiene și acum riscă să fie lăsați deoparte. Pentru a nu le periclita sănătatea. Este trist, nu-i așa?”

‘Urgența dintr-o urgență’

Solicitările pentru ajutor psihologic sunt în creștere, mai ales în rândul persoanelor cu vârste între 30 și 40 de ani, spune Camilla Quarticelli, o psihoterapeută din Milano.

„Suntem expuși cu toții unei traume psihice intense, atât individual, cât și colectiv. Trauma este cauzată nu doar de consecințele directe ale pandemiei – boală și pierderi de vieți – , dar și de cele indirecte, nu mai puțin importante, precum pierderea locului de muncă, burnout, stres post-traumatic și stres generat de carantină.”

Cel puțin două femei au fost înjunghiate mortal de copiii lor în ultimele săptămâni în Italia. O altă femeie a fost salvată după ce a fost atacată de soțul ei cu un ciocan. Violența împotriva femeilor a fost definită drept „urgența dintr-o urgență”.

„Numărul psihologilor este relativ mare în Italia, așa că, printr-o bună coordonare, ar trebui să fie posibil să răspundem tuturor cererilor de ajutor, nu doar în această situație de urgență, dar și mai târziu”, apreciază Quarticelli.

Oameni cu risc ridicat

Vulnerabile sunt mai ales familiile cu venituri mici și persoanele care locuiesc singure în spații mici. Factori care limitează capacitatea persoanelor de a se adapta rapid la o situație de urgență pot exacerba repercusiunile pentru sănătatea mintală.

Giovanni Cerana: ”Am devenit mai suspicioși”

„Izolarea poate fi o provocare grea pentru cei care suferă de dependențe”, spune Serena Camposeo, o psihoterapeută din regiunea sudică Apulia. „Izolarea, imobilitatea, lipsa substanțelor legale sau ilegale, de care unii sunt dependenți, îi poate împinge într-o buclă de abuzare a acestor substanțe. Aceste persoane pot trece de la droguri la alcool. Cei care nu beneficiază de sprijin psihologic pot dezvolta probleme psihice”. Femeia spune că a fost contactată de cinci oameni din orașul ei, Carovigno, chiar în prima zi în care s-a oferit să ajute voluntar în acest program guvernamental.

Angajații din sistemul medical suferă de stres suplimentar din cauza temerilor privind eventuale mutații ale virusului, pe lângă cele două frici care ne afectează deja pe toți: moartea și expunerea altora la virus. Până acum, peste 60 de medici italieni au murit din cauza coronavirusului.

„Nu mă tem pentru mine, ci pentru familia mea”, spune un doctor care lucrează la un spital în Lombardia și care a dorit să-și păstreze anonimatul. „Sper să nu ajung la epuizare. Este nevoie acum de sprijin psihologic, dar nu avem timp pentru așa ceva. Nu avem nici resurse.”

Stres special pentru angajații din sistemul medical

Isabel Fernandez, medic psiholog cu specializare în sindromul de stres post-traumatic (PTSD), spune că medicii nu mai au timp să sufere în aceste zile pentru colegii de breaslă. „Fiecare doctor sau asistentă care se infectează constituie o reamintire pentru ceilalți că ar putea urma ei la rând”. Ea adaugă că lipsa resurselor medicale este un alt factor traumatizant.

Clinica din Brescia – secția ATI

O asistentă de 34 de ani s-a sinucis recent, spânzurându-se în spitalul italian unde lucra. Angajații din sistemul medical văd cu ochii lor scene ca din război.

„Când m-am îmbolnăvit, am fost dus într-un cort, în care mai erau 10-20 de persoane. Mulți nu puteau respira, mulți plângeau. Brusc, m-am trezit într-un film de război. A fost ziua cea mai grea pentru mine”, spune Claudio Chiari, un jurnalist de 49 de ani din Brescia. El a fost testat pozitiv și spitalizat. Acum este în carantină în apartamentul său. „După toată suferința văzută în spital, forma aceasta de izolare acasă este în ordine prin comparație.”

Dacă suferiți de probleme emoționale severe sau aveți gânduri de sinucidere, nu ezitați să cereți ajutor de specialitate. Informații privind locul unde ați putea găsi astfel de ajutor găsiți pe acest site , indiferent unde trăiți.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img