Un elev de la Colegiul Cuza din Focşani a postat pe pagina sa de facebook o lungă scrisoare către ministrul Educaţiei în care îşi exprimă dezacordul faţă de prevederea din ROFUIP conform căreia elevii nu au voie să părăsească perimetrul şcolar. Liceanul Ionuţ Bulimej spune că elevii trebuie să poată ieşi din incinta şcolii în pauze pentru a-şi cumpăra mâncare, medicamente, rechizite, cretă, etc. El compară situaţia în care au ajuns şcolile ca urmare a acestei prevederi cu cea dintr-o închisoare şi afirmă că şcolile din România nu au cantine ca să poată fi închise, precum cele din Occident, scrie Monitorul de Vrancea.
„Putem doar afirma că România este afectată de o anarhie capitalistă/oligarhie care capătă din ce în ce mai multă amploare, iar că democrația este doar o utopie, un ideal intocabil. În democrație, propunerile de legi, ordine, ordonanțe și ce mai doriți dvs. se dezbat și se votează pro și contra înainte de fi reglementate. Doar că în România, majoritatea nu mai are niciun fel de valoare ! România este dominată de dictatura minorității“, scrie Ionuţ Bulimej, adăugând că dacă SUA reprezintă țara tuturor posibilităților, „România este țara tuturor imposibilităților !“.
Liceanul îl acuză pe ministru că nu grija faţă de elev l-a făcut să semneze ordinul „ci simpla dorință de a vă bate joc de generațiile de elevi, așa cum au făcut-o și predecesorii dvs., ca de exemplu, dl Daniel Funeriu“ şi afirmă că „nici măcar pe timpul comunismului nu a existat ideea aberantă din acest ordin“.
Ionuţ Bulimej spune că în pauze, elevii trebuie să poată ieşi pentru a-şi cumpăra mâncare sau… medicamente. „ȘCOALA NU ESTE ÎNCHISOARE, DOMNULE MINISTRU ! Nici Guantanamo, nici Alcatraz, nici Cavigor, nici Jilava sau oricare închisoare din Coreea comunistă. Școala este o instituție de stat cu un rol bine determinat ! Iar elevii au drepturi și libertăți ! Cât timp există democrație, trebuie să existe și accesul liber al elevului la pauză, pentru a-și cumpăra mâncare, medicamente etc. Profesorul de serviciu nu poate face față numeroaselor solicitări ! Nu poate scrie bilet de voie pentru fiecare elev care trebuie să părăsească incinta școlii ! Și sunt atâtea situații și situații la care nu v-ați gândit și de care nu vă pasă absolut deloc !“, scrie Ionuţ Bulimej.
Liceanul îi cere ministrului Educaţiei să nu mai aplice „legi specifice Occidentului într-o țară insuficient dezvoltată !“. „În România nu există pauză de masă mai lungă și cantine în unitățile de învățământ preuniversitar. Dacă tot doriți să imitați Occidentul, de ce nu aprobați legea alocării a 6% din PIB pentru educație ?!“, întreabă liceanul. El îşi exprimă „teama“ că „elevii se vor revolta în așa fel încât ”închisorile” vor lua foc, amintind astfel de căderea Bastiliei“. Ionuţ Bulimej crede că școlile din România „riscă să devină (dacă nu cumva au devenit deja !) niște jungle în care supremația este cea a elevului care sare gardul/zidul mai cu talent“ şi afirmă că „până și penitenciarele au o amărâtă de bucătărie, dacă nu cantină, iar școlile nu“.
Ionuţ Bulimej îi scrie ministrului că sunt „atâtea necesități care așteaptă să fie îndeplinite pe parcursul pauzelor și chiar în timpul orelor de curs“, mai exact „achiziționarea cretei, caietelor, rechizitelor, instrumentelor geometrice, hârtiei etc.“. Liceanul crede că ministrul refuză „dreptul la învățământ elevilor care nu pot ajunge la prima oră/primele două ore din motive 100% plauzibile“.
Un elev de la Colegiul Cuza din Focşani i-a scris ministrului Educaţiei: „Elevii se vor revolta în așa fel încât ”închisorile” vor lua foc“
Hot this week
Topics
- #ALEGERIMOLDOVA
- #AtacuriFranta
- #AtacuriGermania
- #BarrosoGoldman Sachs
- #BarrosoGoldmanSachs
- #BlackLivesMatter
- #cannes2018
- #Centenar
- #Elysee2017
- #Euro2016
- #FreeIran
- #IerusalimIsrael
- #Mosul
- #OlimpiadaRio
- #PRESIDENTIELLE
- #protesterestrictii
- #regelemihai
- #ReginaAna
- #tragediebals
- #WhiteHouse2016
- Actualitate
- Agricultura
- Alegeri 2019
- ALEGERI 2020
- alegeri ungaria
- Alin Colesa
- Analize
- Arad
- Armata
- Auto
- Basarabia
- Brașov
- Brexit
- campania electorală pnl satu mare
- Campanie Crin Antonescu
- Campanie Cristian Diaconescu
- campanie electorală alianță dreapta
- campanie electorală euro pnl
- Campanie electorală Locale PNL
- campanie electorală pmp
- Campanie electorală PNL Giurgiu
- campanie electorală pnl maramures
- campanie electorală pnl prahova
- campanie electorală pnl teleorman
- Campanie electorală PSD
- campanie electorală psd brasov
- campanie electorală psd bucuresti
- campanie electorală psd caras severin
- campanie electorală psd dâmbovița
- campanie electorală psd gorj
- Campanie electorală PSD Hunedoara
- campanie electorală psd mehedinti
- Campanie electorală PSD Mures
- Campanie electorală PSD-turul 1 prezidențiale
- Campanie parlamentare PNL
- Campanie parlamentare PSD
- campanie parlamentare psd suceava
- Campanie PNL Brașov Alegeri Parlamentare
- Campanie prezidențială PNL
- Caraș Severin
- Cluj
- Comert
- Comunicate
- Constanța
- Controversa Zilei de Andrei Bădin
- Cornel Folescu
- coronavirus
- Cristian Terheș
- Criza migranților
- Criza politică
- Cronavirus
- Cultură
- Dâmbovița
- Daniel Gheba
- Dezvaluiri
- Diasporă
- Dolj
- Economie
- Eugen Pîrvulescu
- Exclusiv
- Externe
- Fapt Divers
- Featured
- Financiar
- Gabriela Horga
- George Simion
- Giurgiu
- Gorj
- Hidro Prahova
- highlight
- Hunedoara
- Iași
- Interviu
- Jaro Robert Marșalic
- Justitie
- Laura Vicol
- Lifestyle
- Locale 2016
- Maramureș
- Marcel Vela
Mai mult
Categorii populare

