„Statul Islamic” îşi extinde controlul şi în Libia. Miodrag Soric critică ]ntr-un ccomentariu pentru Deutsche Welle. ezitările comunităţii internaţionale de a interveni decisiv.
ANALIZĂ DEUTSCHE WELLE semnată de Miodrag Soric
Egiptenii sunt supăraţi şi nu fără motiv. 21 de creştini copţi au fost executaţi bestial de miliţiile Statului islamic în Libia. Ministrul de Externe de la Cairo s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU la New York. Comunitatea internaţională ar face bine să anuleze embargoul privind livrările de armament către Libia. Doar cu puterea militară mai poate guvernul libian să recâştige controlul asupra propriului teritoriu şi să-i învingă pe islamişti. Egiptul vrea să dea o mână de ajutor în acest sens.
Scepticism la New York
Consiliul de Securitate l-a dezamăgit însă pe şeful diplomaţiei egiptene. La New York nu se privesc cu ochi buni eventuale livrări de armament într-o ţară în care domneşte haosul. Armele ar putea ajunge în mâinile cui nu trebuie. Consiliul de Securitate se bazează în continuare pe diplomaţie. Emisarul special al ONU Bernardino Leon ar trebui să aibă mai mult timp pentru a readuce la aceeaşi masă forţele politice divizate ale Libiei. Împreună, acestea ar trebui să formeze un guvern care să lupte cu IS.
Planul acesta nu a funcţionat până acum. Negocierile nu au adus rezultate. În acest timp, Libia este cuprinsă tot mai mult de anarhie, sărăcie şi lipsa perspectivelor. După căderea lui Muammar Gaddafi, puţini au anticipat acest scenariu. Cu siguranţă că Gaddafi a fost un lider autoritar, care şi-a oprimat brutal rivalii. Nimeni nu îl plânge. Însă pe vremea guvernării sale ţara o ducea bine economic, lucru de care profitau inclusiv ţările vecine. Zeci de mii de muncitori egipteni au câştigat bani buni la exploatările de gaz libiene. Francezii şi britanicii, care au contribuit major la răsturnarea lui Gaddafi, au făcut decenii la rând afaceri de miliarde cu dictatorul libian. Aceste vremuri sunt azi istorie.
În cădere liberă
În prezent, economia libiană este în cădere liberă. Două „guvern”, unul în vest, altul în est, sunt în război. În nord, controlul l-au preluat islamiştii, care profită de situaţia disperată a populaţiei. Ei primesc sprijin zilnic, inclusiv din afara ţării, din Siria şi Tunisia. Reţeaua IS se extinde pe zi ce trece. În tot acest timp, comunitatea internaţională priveşte de la distanţă.
Europa reacţionează fără motivaţie la această criză care o afectează însă direct: mii de refugiaţi parcurg în bărci cei 660 de kilometri până în Italia. Fluxul acestora nu pare să se oprească prea curând.
Un şpagat dificil
Nici America nu face mare lucru. Preşedintele Obama ţine discursuri impresionante pe tema terorismului internaţional. De acţionat însă nu acţionează. Predecesorii săi colaborau intens pentru menţinerea stabilităţii în regiune cu guvernele din Arabia Saudită, Egipt, Kuweit, Iordania şi Emiratele Arabe Unite. Obama se ţine la distanţă însă de vechii aliaţi. El speră că astfel va putea continua dialogul început cu Iranul. Obama are nevoie de Teheran pentru a restabili pacea în Irak şi Siria. Un şpagat dificil pentru şeful de la Casa Albă.
În răstimp, luptele din Libia nu mai contenesc.
