spot_img
-0.2 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăcoronavirusPremierul Viktor Orban a suspendat până la finalul anului obligaţia returnării împrumuturilor...

Premierul Viktor Orban a suspendat până la finalul anului obligaţia returnării împrumuturilor şi dobânzilor de către persoane fizice şi companii

-

În Ungaria, obligaţia returnării împrumuturilor şi dobânzilor aferente pentru creditele contractate până la data de astăzi, de către persoane fizice şi companii, este suspendată până la sfârşitul anului, a anunţat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri, în declaraţia dată în pauza şedinţei de guvern, pe pagina sa de Facebook. Prim-ministrul a prezentat, printr-un mesaj video, măsuri luate pentru protejarea economiei şi a locurilor de muncă, în perioada epidemiei de coronavirus, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

Şeful guvernului de la Budapesta a specificat că împrumuturile
pe termen scurt, acordate companiilor, vor fi prelungite până la
data de 30 iunie.

- Advertisement -

Pentru creditele de consum care vor fi contractate începând cu
ziua de joi, dobânda anuală efectivă (DAE) va fi limitată la rata
dobânzii de referinţă stabilită de banca centrală plus maximum 5%,
a spus Orbán.

În plus, în sectoarele care se confruntă, deja, cu probleme
grave – turismul, sectorul Horeca, divertisment, sport şi cultură,
respectiv în transportul de pasageri, adică şi în rândul şoferilor
de taxi – obligaţia de plată a contribuţiei din partea
angajatorilor este suspendată integral până la data de 30 iunie.
Nivelul contribuţiilor din partea angajaţilor va fi redus, iar
angajaţii nu vor plăti nici contribuţii la fondul asigurărilor
sociale, iar nivelul contribuţiilor la fondul asigurărilor de
sănătate va scade la minimul prevăzut de lege.

- Advertisement -

În aceste sectoare de activitate contractele de închiriere nu
pot fi reziliate şi nu pot fi majorate nici chiriile.

Până la data de 30 iunie se suspendă şi plata taxei de turism,
a spus prim-ministrul Ungariei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img