Organizația Mondială a Sănătății: „Este fără sens ca oamenii să se plimbe pe stradă cu măşti”. PANDEMIA NU POATE FI STOPATĂ PRIN ÎNCHIDEREA ȘCOLILOR ȘI A GRANIȚELOR

Măsurile radicale precum închiderea şcolilor şi a frontierelor pot încetini pandemia provocată de noul coronavirus, dar nu o pot stopa, a afirmat marţi Hans Kluge, directorul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite Agerpres.

Regiunea trebuie să fie gata, să detecteze, să protejeze, să trateze şi să reducă transmisia, a spus Kluge, dar a subliniat că „este fără sens ca oamenii să se plimbe pe stradă cu măşti”.

Între altele, „copiii nu au fost motoare ale epidemiei”, a menţionat responsabilul OMS, recunoscând totodată că pentru a asigura distanţarea socială, încurajată de OMS, decizia de închidere a şcolilor poate fi „înţeleasă”.

În ţările în care sistemele de sănătate sunt saturate, depistarea contaminărilor poate viza în primul rând grupurile vulnerabile.

„Măsurile draconice nu vor permite probabil să oprească, ci mai degrabă să încetinească” propagarea virusului, a declarat Hans Kluge într-un interviu acordat AFP.

„Virusul este aici, el trebuie controlat în cadrul societăţii”, a adăugat el, estimând că fiecare guvern european trebuie să găsească măsuri „echilibrate şi durabile” pe plan social şi economic pentru a-şi proteja populaţia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare