Și Spania a cerut ajutor Chinei în lipsa unei acțiuni a UE

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a declarat marţi că a avut o discuţie prin telefon cu preşedintele chinez Xi Jinping, căruia i-a solicitat material sanitar necesar în lupta împotriva coronavirusului, transmite AFP conform Agerpres.

‘Aşa au stat lucrurile şi am făcut-o încă de acum o săptămână. Unul dintre aspectele conversaţiei între preşedintele Xi şi mine a fost acest subiect’, a confirmat Sanchez în faţa presei, după ce serviciul său de presă informase despre discuţie.

Separat de statul chinez, grupul Alibaba, gigant al comerţul electronic, a anunţat marţi într-un comunicat că a trimis 500.000 de măşti de protecţie în Spania. Un avion a aterizat la Zaragoza cu acest transport. Fondatorul Alibaba, Jack Ma, a promis în total Spaniei 2 milioane de măşti şi teste de depistare a noului coronavirus.

China, unde virusul a apărut în regiunea Wuhan, a trimis deja experţi şi material sanitar în Italia, ţara europeană cea mai afectată de epidemie.

Spania, unde aceasta continuă să se propage, este a doua ţară cea mai afectată în Europa şi a patra în lume, cu peste 11.000 de cazuri de contaminare şi aproape 500 de decese.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    ÎNCEP LUCRĂRILE PENTRU CONSOLIDAREA FOSTEI MATERNITĂȚI DIN DROBETA TURNU SEVERIN

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    ȘCOALA POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, ÎNFIINȚATĂ LA DROBETA-TURNU SEVERIN

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare