Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă ibuprofenul și aspirina: Paracetamol, da

Persoanele care au suspiciunea că au contractat noul coronavius nu ar trebui să ia popularul medicament ibuprofen fără consultarea medicului, a transmis marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), evidenţiind existenţa unor cercetări în desfăşurare privind posibile efecte negative, relatează DPA conform Agerpres.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Geneva, purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, a spus că nu există studii recente care să stabilească o legătură între acest medicament antiinflamator şi creşterea ratei mortalităţii, dar a adăugat că experţii analizează în prezent chestiunea.

„Recomandăm paracetamol, nu ibuprofen în automedicaţie”, a declarat Lindmeier.

Mesajul transmis de OMS vine după ce oficiali francezi din domeniul sănătăţii au atras atenţia să nu se folosească medicamente antiinflamatoare nesteroidiene împotriva bolii COVID-19 declanşate de coronavirus.

Acest grup de medicamente include ibuprofenul, aspirina şi altele.

Un articol recent din publicaţia medicală The Lancet a avansat ipoteza că unele medicamente, inclusiv ibuprofenul, ar putea reprezenta un risc pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 care suferă de asemenea de hipertensiune sau diabet.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    ÎNCEP LUCRĂRILE PENTRU CONSOLIDAREA FOSTEI MATERNITĂȚI DIN DROBETA TURNU SEVERIN

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    ȘCOALA POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, ÎNFIINȚATĂ LA DROBETA-TURNU SEVERIN

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare