Din weekend spectacole de la Teatrul Ion Creangă transmise pe facebook

Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti va prezenta, începând din acest weekend, pe pagina sa de Facebook, filmări integrale ale spectacolelor atât din repertoriul curent, cât şi din stagiunile anterioare.

„Vom începe în acest weekend cu trei spectacole, trei înregistrări, şi vom încerca să facem un program cât mai diversificat şi care să fie constant. Joi, cel mai târziu, vom avea un program clar şi vom anunţa”, a declarat, pentru AGERPRES, Anca Scurtu, şef birou Marketing, Comunicare & Management Educaţional la Teatrul „Ion Creangă”.

Primele trei titluri care vor putea fi urmărite de tinerii spectatori vor fi „Iglu”, scenariu şi regia Voicu Hetel, „Zbor prin poveşti”, regia şi coregrafia Violeta Dincă, şi „A 12-a noapte” după William Shakespeare, versiunea scenică şi regia Peter Kerek.

Toate înregistrările publicate online în perioada în care activitatea Teatrului „Ion Creangă” este suspendată vor fi accesibile publicului în regim gratuit, precizează reprezentanţii teatrului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare