95% din unguri au respins cotele obligatorii de refugiaţi, dar referendumul nu e valid

Circa 95% dintre cetățenii unguri care au participat duminică la referendumul privind cotele obligatorii de refugiați adoptate la nivelul Uniunii Europene au votat împotriva acestor cote, relevă un sondaj, însă rata participării la urne este estimată la circa 45%, sub pragul de 50% necesar validării scrutinului, relatează agenția Reuters.

UPDATE: Biroul Electoral din Ungaria (NVI) a confirmat duminică seară că referendumul referitor la cotele obligatorii de refugiați adoptate de UE este invalid, din cauza mobilizării unui număr insuficient de alegători, în pofida avansului detașat al votului „nu”, transmite EFE.

Voturile valabil exprimate au reprezentat 43.23% din numărul alegătorilor, sub pragul obligatoriu de 50%. Potrivit NVI, după numărarea a 94% din voturi, „nu” a obținut 98,24%.

Unul dintre vicepreședinții Fidesz — partidul conservator aflat la putere—, Gergely Gulyás, a afirmat că a fost o victorie covârșitoare în favoarea „nu”.

Anticipând o posibilă victorie invalidată de absenteism, premierul Viktor Orban a insistat asupra faptului că va acorda prioritate procentului obținut de „nu”.

„Dacă votul împotriva cotelor obligatorii atinge 95%, mesajul este clar”, a reacționat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, chestionat de AFP, apreciind rata participării ca fiind secundară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare