89 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA PROTECȚIEI CIVILE ÎN ROMÂNIA ÎN MEHEDINȚI

Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru , a participat astăzi la evenimentul de sărbătorire a Zilei Protecției Civile în România, alături de prefectul județului, Alin Isuf, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Drobeta” al județului Mehedinți, ocazie cu care a transmis un mesaj de susținere a personalului angrenat în activitatea de protecție civilă.

Protecția civilă reprezintă veriga de bază în sistemul securității naționale. Cei care își desfășoară activitatea în acest sistem sunt cei pe care civilii se bazează pentru prevenirea şi reducerea riscurilor de producere a dezastrelor, dar și pentru protejarea vieților omenești în fața manifestărilor provocate de forțele naturii sau de conflictele armate.În vreme de pace, mulți dintre noi poate lăsăm să treacă neobservată această misiune dacă nu suntem direct implicați într-o situație de urgență, dar în contextul ultimelor zile ale conflictului din Ucraina, societatea civilă este îngrijorată de mersul lucrurilor la granița cu România.Personalul angrenat în protecția civilă are nevoie de perfecționare continuă, dar și de sprijin din partea populației!Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu își exprimă respectul față de cei care reprezintă protecția civilă în România și solidaritatea pentru protecția civilă și cetățenii din Ucraina!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare