spot_img
joi, 5 februarie, 2026
7.7 C
București

7 persoane reținute în urma înfruntărilor cu Poliția de la Hunedoara

 Şapte persoane au fost reţinute pentru ultraj în urma unor incidente petrecute sâmbătă după-amiază într-un cartier din municipiul Hunedoara, după ce, în timpul unui raid efectuat de poliţişti, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului a devenit recalcitrant, iar mai mulţi locuitori din zonă au fost violenţi cu forţele de ordine, transmite Agerpres.

Poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi obiecte contondente, iar două maşini de poliţie au fost avariate cu pietre de către o parte dintre locuitorii cartierului.

Pe imaginile distribuite pe reţelele de socializare se vede cum poliţiştilor li se adresează cuvinte grele. De asemenea, un bărbat loveşte cu cotul în geamul unei maşini de poliţie care are oglinda laterală smulsă.

Pentru calmarea spiritelor, poliţiştii au tras un foc de armă în plan vertical.

„Urmare a incidentelor semnalate în cartierul Micro 6 din municipiul Hunedoara, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie şi jandarmerie. O parte dintre persoanele implicate în aceste incidente au fost reţinute şi conduse la sediul poliţiei, urmând a fi audiate cu privire la comiterea infracţiunilor de ultraj tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, întrucât două dintre autospecialele de poliţie au fost avariate în cursul intervenţiei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

Potrivit acestuia, incidentele s-au declanşat în timpul unei misiuni în care poliţiştii verificau modul în care se respectă prevederile legale referitoare la deplasarea persoanelor în spaţiul public, în contextul stării de urgenţă.

„În timp ce verificau respectarea prevederilor ordonanţelor militare, echipajele de poliţie au identificat o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege şi, mai mult decât atât, era recalcitrantă. Imediat după acest moment, poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi alte obiecte contondente de mai multe persoane din respectivul cartier, rude şi cunoscuţi ai bărbatului care era legitimat de poliţie”, a explicat Niţu.

Pentru restabilirea calmului, în zonă au intervenit poliţişti, jandarmi şi luptători ai serviciului special. Toate persoanele din acea zonă s-au retras în locuinţe, iar situaţia a revenit la normal.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ultraj şi distrugere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Avocata prinsă cu șpagă de 60.000 de euro in arest la domiciliu

    Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant delict de către...

    Moldova gata să devină stat de mâna a doua in UE

    Republica Moldova este pregătită să ia în considerare posibilitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare