7 dintre cei 12 senatori care primesc bani de chirie de la stat deși au proprietăți în București și Ilfov sunt de la AUR

7 dintre cei 12 senatori care primesc bani de chirie deși în declarațiile lor de avere scrie că au proprietăți în București sau într-una dintre localitățile din județul Ilfov sunt de la Alianța pentru Unirea Românilor, transmite Europa Liberă.

Cap de listă este senatorul de Neamț Sorin Lavric, al doilea om în AUR, considerat una dintre eminențele cenușii ale partidului și ideologul alianței.

Conform declarației de avere, Lavric are, pe lângă proprietățile din Neamț, și două apartamente în București, împreună cu soția lui, Paula Lavric, procuror și formator la Institutul Național al Magistraturii. Amândouă au fost cumpărate în 2022.

Sorin Lavric spune, prin intermediul biroului de presă AUR, că apartamentele, două la număr, le are ca urmare a unui contract de rentă viageră încheiat cu o doamnă care a decedat de curând și nu a ajuns la notar să clarifice statutul și să beneficieze de pe urma lor.

Constantin-Ciprian Iacob este de profesie avocat. A fost ales, în decembrie 2024, senator pe listele AUR Dâmbovița.

De-a lungul carierei, a fost implicat în conducerea Casei de Asigurări a Avocaților din Dâmbovița și a făcut parte din Consiliul de Administrație al Conpet SA și președinte al Clubului Rotary Târgoviște.

Conform declarației de avere, deține un apartament de 135 de metri pătrați în București, împreună cu soția.

Și senatorul de Gorj ales pe listele AUR Olt Petre George Cezar are două apartamente în Capitală și mai multe terenuri în Tunari, județul Ilfov – fieful AUR.

În declarația de avere e notat că a încasat bani ca specialist în construcții de la firma lui Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, Ideal Proiect SRL.

Mircea Ionuț Sandu a fost ales pe listele Alianței pentru Unirea Românilor Gorj.

Dumitru Spau. Senatorul AUR de Vâlcea, are, din 2015, o casă în Tunari, jud. Ilfov.

Spau este membru al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală . De asemenea, începând cu 25 martie 2025, face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Albania și Sudan .

El este inclus în grupul parlamentar AUR, fiind parte a Legislaturii 2024-2028 a Senatului.

Daniela Ștefănescu este senator, aleasă în 2024 din partea partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), reprezentând circumscripția Bacău.

Anterior candidaturii, a fost șefă de serviciu la Secretariatul General al Guvernului.

În declarația ei de avere figurează mai multe proprietăți imobiliare în Bacău și București, inclusiv apartamente, case și un spațiu comercial.

În București, deține două apartamente.

Gheorghe Vlăescu este senator ales în 2024 din partea AUR și reprezintă județul Suceava. Este biofizician și are o legătură apropiată cu omul de afaceri Gigi Becali.

Are două apartamente în București și o casă în Brănești, Ilfov.

Următoarele partide ca număr de senatori care au proprietăți în București sau Ilfov și care încasează bani de chirie sunt Partidul Social Democrat (PSD) și SOS România, cu câte doi senatori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolojan mai pierde un proces în PNL

    Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă...

    Românii au cheltuit în străinătate în 4 luni 2,9 miliarde euro

    În primele patru luni din acest an, românii au...

    Rareș Bogdan despre dezastrul Bolo: Dacă-i pui paiete unei maimuțe nu înseamnă că e Stiglitz

    Dezastrul economic marca Bolojan putea fi evitatAud români care...

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Profitul Samsung a crescut cu 1800%, dar prețul acțiunilor scade. DE CE?

    Compania sud-coreeană Samsung Electronics a înregistrat un profit operațional...

    Japonia vrea 10 milioane de roboți

    Guvernul japonez a prezentat o strategie revizuită pentru dezvoltarea...

    Articole relationate

    Categorii populare