66 de companii mari cu active de peste 1 milion de euro au intrat în insolvență în trimestrul 1 din 2026

Economia României traversează o perioadă de reașezare structurală profundă, iar datele oficiale centralizate după primul trimestru al anului 2026 indică o volatilitate crescută în sectorul antreprenorial, cel mai grav fiind faptul că presiunea economică a ajuns la companii mari – firme cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în business și ecosisteme extinse de furnizori și creditori, relevă o analiză realizată de Sierra Quadrant, dată joi publicității.

Potrivit experților, această evoluție vine pe fondul unei corecții macroeconomice care a început să își arate efectele încă din a doua jumătate a anului trecut, iar trimestrul al II-lea din acest an va da dimensiunea reală a crizei din România.

‘Numărul de companii care au intrat în incapacitate de plată în primele trei luni ale acestui an reflectă o presiune acumulată din cauza costurilor ridicate cu finanțarea și a contracției consumului pe anumite segmente cheie. Domenii tradițional vulnerabile, precum construcțiile, comerțul cu amănuntul și transporturile, continuă să domine topul procedurilor deschise la tribunalele comerciale. Cel mai grav este faptul că presiunea economică a ajuns la companii mari – firme cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în business și ecosisteme extinse de furnizori și creditori’, se arată în analiză.

Privind pe ansamblu, datele de la Registrul Comerțului și Institutul Național de Statistică arată că 66 de companii de impact, cu active de peste 1 milion de euro, au intrat în insolvență în T1 2026, față de 25 în T1 2025.

‘Asistăm la o adâncire a problemelor economice pe lanțurile de business, cu impact puternic în zone precum comerțul, energie, industrie și servicii. Sunt tot mai multe firme cu sute de angajați care, pe fondul problemelor economice, ajung să apeleze la soluțiile de salvare oferite de mecanismele insolvenței”, afirmă Ovidiu Neacșu, practician în insolvență cu aproape 30 de ani de experiență și partener coordonator Sierra Quadrant.

Conform analizei, fenomenul s-a amplificat începând din luna martie, dovadă că din totalul celor 1.829 de insolvențe înregistrate în primul trimestru 738 (40%) au fost deschise în a treia lună din an.

‘Dincolo de situația din comerț, din industrie și servicii, o amplă deteriorare a climatului investițional se remarcă în agricultură, unde rata insolvențelor aproape s-a dublat într-un singur an. Explicația este o suprapunere dureroasă de factori: efectele climatice severe din 2024, costurile ridicate de finanțare și perturbările persistente din lanțurile globale de aprovizionare”, spun specialiștii.

Ovidiu Neacșu explică faptul că fermele și companiile agricole românești s-au confruntat simultan cu recolte compromise, credite scumpite și contracte de export instabile. Multe dintre ele au supraviețuit unui an dezastruos, așteptând ca 2026 să fie mai bun.

‘Din păcate, nu se anunță vremuri prea bune”, atenționează acesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fritz e INCOMPATIBIL

    Lovitură fără precedent pe scena politică din Timișoara. Primarul...

    Liderul Hezbollah despre acordul SUA-Iran: O victorie

    Liderul Hezbollah, Naim Qasem, consideră că acordul încheiat între...

    Tomac: Bolojan l-a mințit pe președinte

    Eugen Tomac susține că Guvernul său nu a trecut...

    România nu mai există pe piața cinematografiei mondiale, Catherine Zeta-Jones la Belgrad cu Vučić

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a găzduit-o astăzi pe actrița...

    Trump recunoaște că a făcut acordul cu Iranul pentru a evita o catastrofă economică

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru...

    Articole relationate

    Categorii populare